Presa locală va fi promovată mai intens în presa centrală, pe segmentul anticorupţie
Presa locală va fi promovată mai intens în presa centrală, pe segmentul anticorupţie
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestProiect Freedom House
Proiect Freedom House
Vineri, sâmbătă şi duminică, Constanţa a găzduit un seminar destinat jurnaliştilor din presa locală. Organizat de fundaţia Freedom House România, evenimentul a reunit jurnalişti din marile oraşe ale ţării. Pe lângă reprezentanţii Constanţei, au participat jurnalişti, redactori-şefi sau bloggeri din Brăila, Galaţi, Iaşi, Craiova, Timişoara sau chiar din Hunedoara şi Ialomiţa, la cel de-al treilea şi ultimul seminar organizat anul acesta de fundaţie, după Braşov (27 - 29 iunie) şi Iaşi (4 - 6 iulie). Programul, destinat recunoaşterii meritelor celor care abordează teme europene la nivel local şi regional, urmăreşte susţinerea şi sporirea calităţii editorialelor, comentariilor sau analizelor jurnaliştilor care lucrează în presa locală. La Constanţa, directorul fundaţiei, Cristina Guseth, a dezvăluit şi o parte din proiectele de viitor, printre care susţinerea jurnaliştilor implicaţi în lupta anticorupţie. "Ştiu că presiunile şi problemele voastre sunt poate mai mari decât a celor din presa centrală, însă vom încerca, pe viitor, ca materialele voastre să fie preluate şi la centru", s-a adresat Guseth celor prezenţi, invocând astfel ideea unui plus de eficienţă în demersurile jurnaliştilor din presa locală. Evenimentul de la Constanţa, intitulat "Bursele Europene: Jurnalişti în dialog", organizat de Freedom House România, în parteneriat cu Reprezentanţa Comisiei Europene, reprezentată la Constanţa de Angela Filote, a abordat tematici europene, de la securitatea energetică a Europei şi până la lupta împotriva corupţiei sau de la absorbţia fondurilor europene şi până la accesul în spaţiul Schengen sau adoptarea de către România a monedei unice. Filiala românească a Freedom House a luat naştere la 8 aprilie 1998 şi îşi propune să promoveze aplicarea constantă a principiilor de libertate şi democraţie în România sau să fie un centru pentru dezbateri publice. Printre laureaţii proiectelor pe care fundaţia le-a organizat de-a lungul timpului, se regăsesc nume cu greutate ale jurnalismului românesc, precum Vlad Mixich, Petrişor Obae, Cristian Pătrăşconiu sau Victor Ciutacu.
Marius Florian VASILE
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News