Preşedintele Băsescu l-a felicitat telefonic pe noul preşedinte al Republicii Moldova
Preşedintele Băsescu l-a felicitat telefonic pe noul preşedinte al Republicii Moldova
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestPreşedintele Traian Băsescu i-a adresat, vineri, în cadrul unei convorbiri telefonice, un mesaj de felicitare noului preşedinte al Republicii Moldova, Nicolae Timofti, informează Administraţia Prezidenţială într-un comunicat de presă."Cu prilejul discuţiei care a avut loc la scurt timp după confirmarea alegerii domnului Timofti în funcţia supremă în statul vecin, preşedintele Băsescu i-a adresat acestuia urări de succes în îndeplinirea mandatului şi l-a asigurat de sprijinul său deplin pentru continuarea proceselor de reformă internă şi de apropiere de Uniunea Europeană. Şeful statului a remarcat importanţa majoră a alegerii Preşedintelui în Republica Moldova, care a permis depăşirea impasului instituţional generat în ultimii 3 ani. Preşedintele Traian Băsescu a transmis felicitări şi clasei politice de la Chişinău pentru acordul exprimat astăzi în Parlament", precizează Preşedinţia. După 917 zile de interimat, Republica Moldova are un nou preşedinte. Nicolae Timofti, candidatul propus de Alianţa pentru Integrare Europeană, în vârstă de 62 de ani, a întrunit voturile necesare din partea Parlamentului şi a devenit astfel preşedintele Republicii Moldova. Timofti a avut şi susţinerea socialiştilor. Comuniştii au boicotat votul şi au anunţat proteste de stradă.
Sursa:Rtv.net
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News