Preşedintele Iohannis participă, joi, la o videoconferinţă cu membrii Consiliului European pe tema COVID-19
Preşedintele Iohannis participă, joi, la o videoconferinţă cu membrii Consiliului European pe tema COVID-19
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestKlaus Iohannis
Preşedintele Klaus Iohannis va participa, joi, la o videoconferinţă cu membrii Consiliului European pe tema măsurilor privind gestionarea pandemiei COVID-19.
Potrivit agendei şefului statului, videoconferinţa va avea loc la ora 17,00.
Este cea de-a treia videoconferinţă a membrilor Consiliului European pe tema noului coronavirus.
Potrivit agendei publicate pe site-ul Consiliului European, discuţiile se vor axa pe patru priorităţi identificate şi discutate şi la reuniunile anterioare: limitarea răspândirii virusului, furnizarea de echipamente medicale, cu un accent pe măşti şi dispozitive de protecţie respiratorie, promovarea cercetării în vederea dezvoltării unui vaccin împotriva COVID-19, combaterea consecinţelor socio-economice.
Pe ordinea de zi a Consiliului European se află, de asemenea, angajamentul şefilor de stat şi de guverne din UE de a-i ajuta pe cetăţenii blocaţi în ţări terţe, scrie Agerpres.
La reuniunea din 17 martie, şefii de stat şi de guverne au decis să aplice o restricţie temporară a călătoriilor neesenţiale către UE pentru o perioadă de 30 de zile. De asemenea, ei au aprobat orientările propuse de Comisia Europeană cu privire la gestionarea frontierelor.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News