Președintele Klaus Iohannis se întâlnește cu Joe Biden la Casa Albă
Președintele Klaus Iohannis se întâlnește cu Joe Biden la Casa Albă
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestPreședintele României, Klaus Iohannis, se va afla, în perioada 7-8 mai, într-o vizită de lucru la Washington, DC. El va fi primit marți, la Casa Albă, de către președintele SUA, Joe Biden.
Timp de două zile, în 7 și 8 mai, președintele României, Klaus Iohannis, se va afla într-o vizită de lucru la Washington, DC. Iohannis va fi primit marți, la Casa Albă, de către președintele SUA, Joe Biden.
Preşedintele Biden îi va mulţumi preşedintelui Klaus Iohannis pentru că a găzduit militari americani în România şi va recunoaşte numeroasele contribuţii pe care România, un aliat ferm al NATO, le-a adus la securitatea pe flancul estic al Alianţei, în special în regiunea Mării Negre, notează Casa Albă.
”Vor fi discutate teme prioritare ale agendei internaționale și bilaterale. Un loc aparte în schimbul de opinii al celor doi șefi de stat îl va ocupa situația din Ucraina și din bazinul Mării Negre, precum și întărirea securității în spațiul euroatlantic”, se arată pe site-ul Administrației Prezidențiale.
Din delegația oficială care îl însoțește pe președintele României în SUA fac parte ministrul Afacerilor Externe, Luminița Odobescu, și Cătălin Predoiu, ministrul Afacerilor Interne.
Miercuri, președintelui Klaus Iohannis îi va fi decernat premiul Distinguished International Leadership Award pentru anul 2024, în cadrul galei Atlantic Council Distinguished Leadership Awards. ”Consiliul Atlantic din SUA a decis ca pentru anul 2024 să acorde acest premiu președintelui României, ca o recunoaștere a carierei sale și a rolului său de lider transatlantic și european”, relevă sursa citată
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News