REPLICA ONLINE CONSTANTA

22.2° Constanța Mar., 17 Sept. 2024
Anul XX Nr. 6855
22.2° Constanța Marți, 17 Septembrie 2024 Anul XX Nr. 6855
 

Președintele PSD îi atacă pe Rareș Bogdan și pe Klaus Iohannis și îl laudă pe Nicolae Ciucă

Președintele PSD îi atacă pe Rareș Bogdan și pe Klaus Iohannis și îl laudă pe Nicolae Ciucă

Replica API 1 decembrie 2021 | 23:42 1295

Liderul PSD, Marcel Ciolacu, a lansat săgeți, marți, la TVR 1, la adresa președintelui Klaus Iohannis și a prim-vicepreședintelui PNL Rareș Bogdan, însă s-a declarat plăcut impresionat de atitudinea premierului Nicolae Ciucă, scrie stiripesurse.ro.

Marcel Ciolacu

„Îmi cer scuze, nu o să-l sun pe Rareș Bogdan să îl întreb ce discursuri să țin eu”, a declarat Ciolacu, legat de faptul că Rareș Bogdan este nemulțumit de faptul că liderul PSD ar avea discursuri prea arogante la adresa PNL. „Iohannis a fost și rămâne un adversar al PSD. Nu avem un parteneriat cu președintele Iohannis”, a adăugat liderul PSD.

„Ciucă va fi liantul între miniștrii PSD și PNL. Se și vede. Ieri a avut o deplasare cu dl Chesnoiu (ministrul PSD al Agriculturii), azi cu vicepremierul Sorin Grindeanu. E premierul României, nu e premierul PNL-ului, cum mi-aș fi dorit că și Iohannis să fie președintele românilor, indiferent dacă te-au votat sau nu. Îmi place abordarea, nu că îl laud pe Ciucă, dar este o abordare corectă. Ciucă transmite un mesaj întregii echipe guvernamentale că aici așa se lucrează, e Guvernul României”, a adăugat Ciolacu.

Președintele PSD a adăugat că social-democrații și liberalii sunt condamnați să guverneze până la următoarele alegeri parlamentare din 2024.

„Eu nu am cerut un vot colegilor mei să intrăm la guvernare ca să stric lucrurile în trei ani. Acest guvern e condamnat să stea până în 2024 și să facă ce e mai bine”, a spus Ciolacu.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA


LOTO

6/49
3861614329
5/49
2842529181
joker
17411423166