Preţul electricităţii va scădea cu 3,5%, iar punctul de pensie creşte cu 10% de la 1 iulie
Preţul electricităţii va scădea cu 3,5%, iar punctul de pensie creşte cu 10% de la 1 iulie
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestPreţul energiei electrice va scădea, în medie, cu 3,53%, iar punctul de pensie va creşte cu 10%, acestea fiind principalele modificări care intră în vigoare începând cu data de 1 iulie în economia românească, scrie Agerpres.
Astfel, pentru următorul an, adică până la 30 iunie 2019, consumatorii de electricitate vor plăti mai puţin cu 3,53% decât acum către furnizorii de ultimă instanţă, după cum a decis Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE).
O altă modificare din sectorul energetic este introducerea, de la 1 iulie, a furnizorului de ultimă instanţă opţional. Aceasta după ce ANRE a demis desemnarea Enel Energie Muntenia în calitate de furnizor de ultimă instanţă opţional (FUI opţional), pentru zonele de reţea Moldova, Oltenia, Muntenia Nord, Transilvania Nord şi Transilvania Sud.
Mai exact, consumatorii din aceste regiuni pot schimba furnizorul lor tradiţional (CEZ pentru Oltenia, E.ON pentru Moldova şi Electrica pentru Transilvania şi Muntenia Nord) cu Enel, pentru a obţine un preţ mai mic cu 0,3%, dar fără a ieşi în piaţa liberă.
Este pentru prima dată când acest lucru este posibil în România. Astfel, se creează o competiţie şi pe piaţa reglementată de energie, iar oamenii pot alege compania care le oferă cel mai mic preţ.
Tot începând cu 1 iulie, Guvernul a decis majorarea punctului de pensie de la 1.000 lei, la 1.100 lei. De asemenea, indemnizaţia socială pentru pensionari se va majora de la 520 lei, la 640 lei. De la 1 ianuarie 2021 punctul de pensie ar urma să ajungă la valoarea de 1.775 lei, echivalentul a 45% din salariul mediu.
De asemenea, plata pensiilor prin CN Poşta Română se va efectua începând din luna iulie în intervalul 1-15 ale lunii, potrivit datelor furnizate la solicitarea AGERPRES de Casa Naţională de Pensii Publice. În ceea ce priveşte plata pensiilor în conturile bancare, aceasta nu se modifică.
De la 1 iulie va fi operaţional Oficiul Naţional pentru Achiziţii Centralizate, creat la nivelul Ministerului Finanţelor Publice, prin comasarea cu o altă structură existentă la nivelul Ministerului Sănătăţii, potrivit unui anunţ al ministrului Finanţelor, Eugen Teodorovici.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News