REPLICA ONLINE CONSTANTA

25.4° Constanța Vin., 19 Iul. 2024
Anul XX Nr. 6795
25.4° Constanța Vineri, 19 Iulie 2024 Anul XX Nr. 6795
 

Preţul mediu al unui hectar de teren arabil în România, în anul 2022, a fost de 39.704 lei

Preţul mediu al unui hectar de teren arabil în România, în anul 2022, a fost de 39.704 lei

A.F. 22 decembrie 2023 | 00:00 275

Preţul mediu al unui hectar de teren arabil a fost de 39.704 lei, în România, în anul 2022, cel mai scăzut preţ mediu fiind înregistrat în Regiunea Nord-Est, de 34.743 lei, în timp ce în Regiunea Bucureşti-Ilfov s-a înregistrat cea mai ridicată valoare, respectiv 59.263 lei, a anunţat, joi, Institutul Naţional de Statistică.

Pretul mediu al unui hectar de teren arabil in Romania, in anul 2022, a fost de 39.704 lei

Conform INS, în 2022, comparativ cu anul precedent, în România s-a înregistrat o creştere de aproximativ 6,1% a preţului mediu pentru terenul arabil, cea mai însemnată creştere fiind observată în Regiunea de Nord - Vest a României (+23,5%).

Preţul mediu al păşunilor permanente a înregistrat o creştere de aproximativ 6% în anul 2022, faţă de anul anterior, pe total ţară, cea mai importantă creştere fiind în Regiunea Nord-Est (+14,9%).

În anul 2022, preţul mediu al unui hectar de teren arabil în Europa a înregistrat variaţii semnificative. Potrivit datelor disponibile pentru 19 state membre ale UE în anul 2022, preţurile terenului arabil au fluctuat între un minim de 3.700 euro în medie în Croaţia şi un maxim de 233.230 euro în medie în Malta, în timp ce în România preţul mediu a fost de 8.051 euro/ha.

Preţul mediu al păşunilor permanente în statele membre ale UE, în anul 2022, a variat de la un minim de 1.887 euro/ha în Bulgaria până la un maxim de 46.305 euro în Luxemburg, în timp ce în România preţul mediu a fost de 5.671 euro/ha, scrie Agerpres.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
15382943810
5/49
38202113924
joker
218171712