Preţul uleiului de măsline, în creştere din cauza secetei din Spania şi a unei bacterii din Italia
Preţul uleiului de măsline, în creştere din cauza secetei din Spania şi a unei bacterii din Italia
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestPreţul uleiului de măsline este în creştere din cauza secetei din sudul Spaniei şi a unei bacterii care atacă plantaţiile de măslini din Italia, factori care vor afecta producţia celor mai mari cultivatori din lume. Sudul Spaniei este afectat de mai multe luni de o secetă severă, care afectează în special Andaluzia. Spania este cel mai mare producător de ulei de măsline la nivel mondial, înaintea Italiei, iar Andaluzia asigură 45% din producţia ţării. În faţa riscului unei recolte foarte scăzute în acest an, piaţa a reacţionat, iar cotaţia uleiului de măsline extravirgin a crescut în numai câteva săptămâni de la 2,4 euro pe kilogram la 2,7 euro, potrivit federaţiei spaniole a industriei de profil, Infaoliva. Preţul mediu din ultimii zece ani a fost de 2,45 euro pe kilogram. În Italia, pericolul vine de la bacteria "Xylella fastidiosa", al cărei atac duce la uscarea măslinilor. Bacteria a apărut anul trecut în sudul Italiei, notează mediafax.ro.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News