REPLICA ONLINE CONSTANTA

30.4° Constanța Lun., 22 Iul. 2024
Anul XX Nr. 6798
30.4° Constanța Luni, 22 Iulie 2024 Anul XX Nr. 6798
 

Prima navă de cereale ucrainene care sfidează blocada navală rusă a plecat din Odesa

Prima navă de cereale ucrainene care sfidează blocada navală rusă a plecat din Odesa

A.F. 20 septembrie 2023 | 00:00 226

Nava Resilient Africa a părăsit marţi portul Ciornomorsk din regiunea ucraineană Odesa încărcată cu 3.000 de tone de grâu, devenind astfel prima navă civilă care sfidează blocada militară impusă de Rusia în Marea Neagră la 20 iulie, informează EFE.

Prima nava de cereale ucrainene care sfideaza blocada navala rusa a plecat din OdesaFoto: (c) Minister for Communities, Territories and Infrastructure Development of Ukraine Oleksandr Kubrakov via Facebook/REUTERS

"Nava Resilient Africa cu 3.000 de tone de grâu a părăsit portul Ciornomorsk şi se îndreaptă spre Bosfor", a indicat ministrul ucrainean al Infrastructurii, Oleksandr Kubrakov, pe contul său de pe reţeaua de socializare X (fostul Twitter).

O altă navă comercială, Aroyat, se află în portul Ciornomorsk, încărcată cu grâu, având ca destinaţie Egiptul.

Navele-cargo Resilient Africa şi Aroyat, ambele sub pavilionul Palau, au intrat împreună în Marea Neagră săptămâna trecută prin Bosfor pentru a încărca aproximativ 20.000 de tone de cereale destinate exportului către ţări din Africa şi Asia.

Kubrakov a explicat sâmbătă că cele două cargoboturi sunt "primele nave civile care utilizează coridorul temporar pentru a ajunge în porturile ucrainene". Ministrul ucrainean al Infrastructurii a scris marţi pe X că acest coridor a fost "stabilit de marina ucraineană".

Rusia s-a retras la jumătatea lunii iulie din acordul încheiat în urmă cu an cu medierea ONU şi a Turciei pentru a permite exportul de cereale din trei porturi ucrainene din regiunea Odesa printr-un coridor maritim sigur în Marea Neagră.

La câteva zile după ce şi-a anunţat ieşirea din acord, Rusia a anunţat că va considera orice navă care intră în Marea Neagră şi se îndreaptă spre porturile ucrainene ca fiind o ţintă militară legitimă, fiind suspectată de transport de material de război.

Ucraina a răspuns cu o declaraţie similară şi şi-a intensificat atacurile asupra navelor militare ruseşti în Marea Neagră. Dronele şi rachetele ucrainene au lovit mai multe nave ruseşti în ultimele săptămâni, punând sub semnul întrebării dominaţia Federaţiei Ruse în Marea Neagră, notează EFE.

Reluarea transportului maritim comercial pentru exportul de produse agricole din porturile ucrainene fără acordul Rusiei reprezintă o nouă provocare pentru hegemonia maritimă a Rusiei, mai notează agenţia spaniolă de presă, citată de Agerpres.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
26274422417
5/49
28142710620
joker
1241143699