Primăria a demarat procedurile pentru amenajarea PASARELEI PIETONALE în Poarta 6, în fața liceului Lucian Blaga
Primăria a demarat procedurile pentru amenajarea PASARELEI PIETONALE în Poarta 6, în fața liceului Lucian Blaga
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestDe atâția ani, mii de oameni și-au pus viața în pericol, s-au înregistrat multe accidente, unele dintre ele tragice, doar pentru că în zonă nu sunt amenajate treceri la nivel cu calea ferată. Vechea pasarelă era ea însăși un pericol: veche, șubredă și nesigură.
Vergil Chițac anunță că a demarat elaborarea Studiului de Fezabilitate pentru obiectivul de investiții –„Pasarelă pietonală peste liniile de cale ferată între cartierul km 4-5 şi cartierul Faleză Sud – Poarta 6, în zona Liceului Lucian Blaga”.
”Vom circula în siguranță, nu ne vom mai teme că treptele putrezite s-ar putea rupe sau că trenul ar putea să ne surprindă pe calea ferată. Nu am uitat nici de persoanele cu dizabilități sau de bicicliștii. Vom realiza zone dedicate pentru aceștia.
Primul pas a fost făcut. Trebuie doar să mai avem puțină răbdare. Aveți încredere!”, a transmis edilul.
Mihaela Andrei: Administrație liberală a înțeles imediat necesitatea și normalitatea unei astfel de pasarele
Precizăm că acest proiect a fost inițiat, încă de pe vremea lui Făgădău, de consilierul local Mihaela Andrei, însă nu a fost destul de atractiv pentru fosta administrație.
”Încă din anul 2018 aduceam în atenția administrației de la acea vreme, necesitatea construirii unei pasarele care sa lege cartierele Poarta 6 de Km 4-5. Încă din 2019, organizația municipală PNL Constanța s-a mobilizat exemplar și a demarat o acțiune amplă de strângere de semnături în speranța că aceste semnături vor sensibiliza administrația PSD-istă și se va apleca măcar asupra acestui proiect inițiat și depus de consilierii municipali liberali. Proiect reluat acum in administratia liberala printr-o adresă formulată de către mine, prin care i-am readus in atenție primarului si acest proiect extrem de important pentru comunitate. Administrație liberală a înțeles imediat necesitatea și normalitatea unei astfel de pasarele, ceea ce se și întâmplă acum”, a transmis MIhaela Andrei.
Zeci de accidente feroviare
De-a lungul timpului, în zona de cale ferată dintre cele două cartiere au fost zeci de accidente feroviare. De exemplu, în data de 11 august 2019, doi vârsnici, soț și soție, în vârstă de 67 de ani, au încercat să traverseze prin fața unui tren cisternă staționat pe calea ferată. În acel moment, au fost loviți de trenul privat, care se deplasa pe direcția Mangalia-Arad. În data de 4 septembrie 2019, un alt bărbat de 60 de ani și-a pierdut viața, călcat de tren. În data de 11 noiembrie 2019, un bărbat de 67 de ani a fost lovit de tren în Poarta 6, în același loc. Acesta a fost transportat la spital și a scăpat cu viață. Acestea sunt doar câteva dintre accidentele feroviare înregistrate.
M.P.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News