Primăria Constanța a anunțat că dispar cablurile de pe stâlpii de pe bulevardul Mamaia
Primăria Constanța a anunțat că dispar cablurile de pe stâlpii de pe bulevardul Mamaia
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestOperatorii de rețele de comunicații continuă tăierea cablurilor pe bulevardul Mamaia. Săptămâna aceasta se lucrează la tronsonul cuprins între strada Soveja și pasarela pietonală de la Satul de Vacanță, au anunțat reprezentanții Primăriei Constanța.
Lucrările de aerisire a bulevardului de cabluri se derulează după ce anterior cablurile au fost introduse în canalizațiile amenajate în subteran. Ulterior, echipele Primăriei Municipiului Constanța vor începe să taie stâlpii de beton, singurii stâlpi care vor mai exista vor fi cei noi, care asigură iluminatul public. În paralel, se curăță și cablurile rămase atârnate pe clădirile din zona peninsulară. Pe de altă parte, societățile deținătoare de rețele au avut termen până pe 15 august să-și eticheteze cablurile de pe stâlpii pe de bulevardul Aurel Vlaicu, tronsonul cuprins între strada Caraiman și Podul IPMC, urmând ca firele neetichetate să fie tăiate. Aceeași operațiune a fost realizată până la 1 septembrie și pe străzile Soveja, Dezrobirii și Cumpenei. Este important de precizat faptul că operatorii care nu au respectat termenele de introducere în subteran rămân fără cablurile de pe stâlpi și, implicit, clienții lor fără servicii.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News