REPLICA ONLINE CONSTANTA

33.4° Constanța Mar., 16 Iul. 2024
Anul XX Nr. 6792
33.4° Constanța Marți, 16 Iulie 2024 Anul XX Nr. 6792
 

Primăria Medgidia a sărbătorit ziua de 9 mai

Primăria Medgidia a sărbătorit ziua de 9 mai

Replica API 11 mai 2020 | 00:00 858

Primăria Municipiului Medgidia a arborat cele trei drapele ale României, Uniunii Europene și al Organizației Tratatului Atlanticului de Nord pe platoul din fața Casei de Cultură a Sindicatelor „Lucian Grigorescu”, în semn de profund respect pentru cele trei evenimente hotărâtoare pentru istoria omenirii. Astăzi, 09 mai 2020, în zi cu puternică încărcătură istorică, poporul român are trei motive pentru a sărbători: Ziua Independenţei proclamată în anul 1877, Victoria Coaliţiei Naţiunilor Unite în cel de-al Doilea Război Mondial şi Ziua Europei.

În urmă cu 143 de ani, Mihail Kogălniceanu, declara în Parlamentul țării: „Suntem independenţi, suntem naţiune de sine stătătoare”. Independența astfel proclamată trebuia consfințită și apărată pe câmpul de luptă spre a putea fi impusă forţelor militare turceşti și recunoscută apoi de puterile europene.

Al doilea eveniment se referă la ziua de 9 mai 1945, zi în care Aliaţii din cel de-al Doilea Război Mondial au obținut victoria împotriva Germaniei naziste, punând astfel capăt celei mai pustiitoare conflagrații din istoria continentului european.

Cel de al treilea eveniment este reprezentat de Ziua Europei. În fiecare an, în această zi celebrăm pacea și unitatea în Europa. Data marchează ziua istorică în care a fost pronunțată „Declarația Schuman”. În cadrul unui discurs ținut la Paris, în anul 1950, ministrul francez al afacerilor externe de atunci, Robert Schuman, propunea stabilirea unei noi forme de cooperare politică în Europa, care să înlăture pentru totdeauna posibilitatea izbucnirii unui nou război între națiunile Europei.

V.S.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
46143034444
5/49
2310722517
joker
43736234510