Primăria Techirghiol nu are bani pentru finalizarea proiectelor europene
Primăria Techirghiol nu are bani pentru finalizarea proiectelor europene
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestPrimăria comunei Techirghiol are în plan anul acesta patru proiecte europene, aflate în diferite faze de evoluţie. Unele dintre ele au fost deja licitate şi se lucrează la ele, iar altele se află în licitaţie. Primăria aşteaptă construirea bugetului local pentru asigurarea cofinanţării acestor proiecte. De asemenea, din cauza lipsei resurselor, se aşteaptă un ajutor din partea Ministerului Dezvoltării sau a Consiliului Judeţean Constanţa, altfel primăria va fi obligată să facă un împrumut la bancă. "Avem patru proiecte în curs de implementare anul acesta. Unele au fost licitate şi se lucrează la ele, iar celelalte sunt în curs de licitare. Două proiecte se referă la dezvoltarea turistică pe malul lacului, prin construirea unei plaje între Techirghiol şi Eforie şi construirea unei piscine şi a unor terenuri de sport. Celelalte două se referă la reabilitarea falezei şi asfaltarea a 22 de străzi. Avem nevoie de fonduri, de sprijin financiar", a declarat, pentru "Replica", Adrian Stan, primarul comunei Techirghiol.
Marieta ŞTEFAN
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News