Primarul din Limanu, mesaj DUR după bătaia din 2 Mai: 'Dacă se striga M**E PSD, jandarmii interveneau imediat, aşa... au venit după câteva ore'
Primarul din Limanu, mesaj DUR după bătaia din 2 Mai: 'Dacă se striga M**E PSD, jandarmii interveneau imediat, aşa... au venit după câteva ore'
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestPrimarul comunei Limanu (localitate de care apaţin Vama Veche şi 2 Mai), Daniel Georgescu, este extrem de supărat pe lipsa de reacţie a Jandarmeriei în cursul serii de vineri! Conform edilului, în momentul în care s-a declanşat o bătaie într-un local din 2 Mai, au existat mai multe apeluri la 112, însă echipajul Jandarmeriei a întârziat să apară. "Jandarmeria are un echipaj de intervenţie în localitatea noastră, dar jandarmii, în loc să patruleze pentru a preveni eventuale scandaluri, stau în maşină. Când le-am atras atenţia că bătaia a fost la ora 18.30-19.30, iar ei au apărut foarte târziu, mi-au spus că nu se subordonează primăriei, că nu se subordonează nimănui, şi să-mi văd de treabă", a relatat, extrem de supărat, Georgescu.
Daniel Georgescu
Primarul susţine că anul acesta, comparativ cu anul trecut, numărul de furturi s-a înjumătăţit, dar că scandalurile şi bătăile s-au dublat! "Aşa ceva, bătăi de genul acesta, nu s-au petrecut la noi, în 2 Mai. Să ajungă oamenii să îi reţină pe cei care au devastat un restaurant, şi să-şi ia bătaie şi oamenii respectivi pe stradă... aşa ceva este inadmisibil. Furturi nu mai sunt aşa multe, se doarme în centrul localităţii, în rulote, cu rulotele deschise... Dar cu bătăile... nu se poate aşa ceva. Le-am şi spus: dacă striga cineva m**e PSD, interveneau imediat, dar la o asemenea bătaie au venit după ore. E inadmisibil să existe oameni bătuţi, chiar şi minori, iar ei să stea să îi audieze într-o parcare la 12 noaptea. Păi, de ce am mai pus la dispoziţia Poliţiei şi Jandarmeriei sediu? Mai bine renunţăm şi ne apărăm singuri", a declarat primarul comunei Limanu, care, atenţie!, este membru PSD.
UPDATE:
Jandarmii susţin că intervenţia, conform fişei de eveniment, a avut loc la 7 minute de la apelul prin 112. În continuare, primarul spune că nu este adevărat şi că la intervenţie s-a ajuns după jumătate de oră. Menţiunea "după ore" a fost o exagerare, pentru a sublinia lipsa de implicare a Jandaremriei, deşi există în localitate un echipaj de intervenţie care a primit din partea primăriei şi un sediu.
De asemenea, de precizat că localul vandalizat are legătură cu primarul Georgescu, după cum ne-au sugerat şi reprezentanţii Grupării de Jandarmi Mobilă Tomis Constanţa. "Am fost acţionar până acum 3 ani la societatea care deţine localul, da, nu este un secret. Aici vorbim însă despre o bătaie care a avut loc şi pe stradă, nu doar în local. Vorbim despre cât de târziu au acţionat jandarmii şi cât de nemulţumit sunt eu, ca primar, de ei", a precizat, de cealaltă parte, Georgescu.
A.C.
Vezi şi:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News