Primarul Iordache, vizitat de viceconsulul Republicii Turcia la Constanţa
Primarul Iordache, vizitat de viceconsulul Republicii Turcia la Constanţa
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestMedicii turci consultă gratuit copiii din Medgidia
Medicii turci consultă gratuit copiii din Medgidia
Primarul municipiului Medgidia, Marian Iordache, a primit vizita unei delegaţii turce, condusă de viceconsulul Republicii Turcia la Constanţa, Şebnem Manav. Acesta a fost însoţit de o echipă de medici turci ce activează în Spitalul american din Istanbul, implicaţi într-un proiect socio-umanitar. Medicii voluntari au oferit, pe parcursul mai multor ani, consultaţii gratuite copiilor cu situaţii materiale precare din zone ale Turciei, dar şi din ţări precum Afganistan, Georgia, Kosovo, iar anul acesta vor continua programul şi în Dobrogea. "Consulatul încearcă să organizeze cât se poate de bine această acţiune, ce se desfăşoară pe cinci domenii: ORL, stomatologie, urologie, dermatologie, pediatrie. La sfârşitul lunii septembrie, medicii vor să efectueze, timp de 4-5 zile, consultaţii gratuite şi analize la Medgidia, motiv pentru care dorim de la administraţia locală să asigure un spaţiu pentru realizarea lor", a spus viceconsulul Şebnem Manav. La rândul său, primarul Marian Iordache i-a asigurat pe oaspeţi de tot sprijinul necesar, exprimându-şi acordul referitor la acţiunea din luna septembrie: "Le mulţumesc în numele tuturor copiilor care au nevoie de analize, atât medicilor cât şi celor care sunt în spatele acestui proiect. Niciodată nu putem spune că facem prea mult pentru sănătate, întotdeauna putem facem mai multe", a spus edilul medgidian. Acesta i-a condus apoi pe oaspeţi la Spitalul Municipal Medgidia, locul unde îşi vor desfăşura medicii programul umanitar, şi, însoţiţi de managerul spitalului, dr. Stere Buşu, au vizitat secţiile Pediatrie, Neonatologie şi blocul operator.
Alexandra VASILE
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News