REPLICA ONLINE CONSTANTA

23.8° Constanța Mar., 6 Aug. 2024
Anul XX Nr. 6813
23.8° Constanța Marți, 6 August 2024 Anul XX Nr. 6813
 

Prinţul Harry a dezvăluit că s-a simţit întotdeauna ''uşor diferit'' de restul familiei regale

Prinţul Harry a dezvăluit că s-a simţit întotdeauna ''uşor diferit'' de restul familiei regale

Valentina CAMARA 6 martie 2023 | 00:00 197

Prinţul Harry a dezvăluit sâmbătă că s-a simţit întotdeauna "uşor diferit" de restul familiei regale britanice într-un amplu interviu cu un cunoscut specialist în traumă şi adicţii, informează AFP.

Printul Harry a dezvaluit ca s-a simtit intotdeauna ''usor diferit'' de restul familiei regale

Harry, în vârstă de 38 de ani, i-a explicat lui Gabor Maté că, după ce a crescut într-un "cămin destrămat", face tot posibilul să nu transmită "traume" copiilor săi.

Conversaţia a avut loc după publicarea, în luna ianuarie, a controversatei sale cărţi de memorii "Spare", în care prinţul povesteşte despre adolescenţa sa marcată de alcool şi de droguri şi detaliază destrămarea relaţiilor cu tatăl său, regele Charles al III-lea, şi cu fratele său, William.

"Pe parcursul întregii mele vieţi, de-a lungul anilor mei de tinereţe, m-am simţit uşor diferit de restul familiei mele", a declarat Harry lui Maté, potrivit relatărilor mass-media.

"M-am simţit ciudat" în acel mediu "şi ştiu că şi mama mea s-a simţit la fel", a precizat el, referindu-se la mama sa, prinţesa Diana.

Prinţul susţine că a fost "salvat" de soţia sa, Meghan, "o fiinţă excepţională" care "venind dintr-o lume diferită, l-a ajutat să iasă" din lumea sa.

În timpul interviului, Maté - autorul mai multor cărţi despre traume şi adicţii - a afirmat că Harry suferă de tulburare de deficit de atenţie.

Rezumând viaţa prinţului, care şi-a pierdut mama la vârsta de 12 ani şi a servit ulterior în forţele armate britanice în Afganistan, specialistul a estimat că acesta că suferă de "o mulţime de traume".

Harry, care s-a mutat în California după ce a părăsit Marea Britanie şi familia regală la începutul anului 2020, a vorbit despre modul în care îşi creşte cei doi copii: Archie, în vârstă de trei ani, şi Lilibet, de un an.

"Simt o responsabilitate uriaşă de a nu transmite traumele sau experienţele negative pe care le-am avut", a subliniat el.

Prinţul a adăugat că el şi Meghan încearcă să înveţe din "trecutul" şi din "greşelile" lor pentru a "rupe acest ciclu".

În memoriile sale, Harry recunoaşte că a consumat în mod regulat canabis şi cocaină în adolescenţă.

El i-a povestit lui Maté că consumul de cocaină "nu a făcut nimic pentru mine", dar că marijuana a fost "diferită", "ea chiar m-a ajutat'.

Încoronarea regelui Charles al III-lea, în vârstă de 74 de ani, va avea loc în luna mai. Palatul Buckingham nu a indicat dacă Harry şi Meghan vor fi prezenţi, potrivit agerpres.ro .

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA



LOTO

6/49
9322182036
5/49
169403822
joker
3542312303