REPLICA ONLINE CONSTANTA

19° Constanța Mar., 6 Aug. 2024
Anul XX Nr. 6813
19° Constanța Marți, 6 August 2024 Anul XX Nr. 6813
 

Prințul Harry și Meghan Markle, audiați într-un proces de defăimare intentat de sora vitregă a ducesei

Prințul Harry și Meghan Markle, audiați într-un proces de defăimare intentat de sora vitregă a ducesei

Valentina CAMARA 9 februarie 2023 | 00:00 514

În plin scandal legat de relația proastă cu Casa Regală a Marii Britanii și de apariția cărții de memorii a prințului, „Spare”, Harry și Meghan au de înfruntat și un proces cu acuzații grave. Ei au fost deja audiați.

Printul Harry si Meghan Markle, audiati intr-un proces de defaimare intentat de sora vitrega a ducesei

După ce Meghan Markle a spus în repetate rânduri că sora ei vitregă nu a făcut altceva decât să conspire cu presa împotriva ei și să o denigreze, acum, Samantha Markle a intentat un proces de defăimare împotriva ducesei. Totul are legătură cu celebrul interviu acordat de prințul Harry și Meghan Markle în 2021 prezentatoarei de televiziune Oprah Winfrey. Samantha Markle a dat-o în judecată pe Meghan pentru „defăimare şi informaţii false vătămătoare”, în urma celor spuse.

În plângerea depusă încă din martie 2022, Samantha acuză că Meghan a făcut declarații mincinoase și cu rea intenție, care au ajuns ulterior la un public destul de larg. Aceasta afirmă că interviul a fost vizionat de aproximativ 50 de milioane de persoane din 17 ţări.

Sora vitregă a lui Meghan Markle a dat-o în judecată pe ducesă

Potrivit Samanthei Markle, a fost defăimată atunci când ducesa a declarat în mod fals și cu rea intenție că ea a crescut ca „un copil singur la părinți”. În același timp, o acţiune deschisă în instanţă de Meghan pentru a opri depoziţiile în acest proces civil a fost respinsă. Depoziţia este o declaraţie formală de prezentare a dovezilor în Statele Unite, care trebuie făcută de un martor sau de o parte implicată în proces în faţa unui tribunal.

Samantha Markle suferă de scleroză multiplă și se deplasează într-un scaun cu rotile, iar în documentarul ducilor de Sussex de pe Netflix aceasta apare ca persoanjul negativ care complotează împotriva lui Meghan.

În urma interviului, susține sora vitregă a lui Meghan, ea a fost expusă unei lungi serii de umilințe, rușine și ură la nivel mondial. Aceasta mai afirmă că ducesa de Sussex s-a folosit de „puternicele resurse ale operaţiunii de PR a familiei regale”, aruncând minciuni despre ea și despre tatăl lor Thomas Markle, într-o „campanie premeditată de distrugere a reputaţiei şi credibilităţii sale”.

Acțiunea ducesei de Sussex, respinsă de instanță

În același timp, acţiunea deschisă în instanţă de ducesa de Sussex pentru a opri audierile în acest proces a fost respinsă, marţi, de o judecătoare din Florida. Potrivit acesteia, sarcina de a decide dacă cele două surori au avut o relație apropiată le revine juraților din proces, potrivit evz.ro .

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA



LOTO

6/49
9322182036
5/49
169403822
joker
3542312303