Pro România anunţă o toamnă fierbinte, pe modelul din 2009: Condiţie pentru alianţă cu ALDE
Pro România anunţă o toamnă fierbinte, pe modelul din 2009: Condiţie pentru alianţă cu ALDE
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestAdrian Țuțuianu
Vicepreşedintele Pro România, Adrian Țuțuianu, a declarat, marți, că ALDE trebuie să decidă ieșirea de la Guvernare pentru a putea exista discuții despre o eventuală alianță cu Pro România. El a adăugat că dacă ALDE iese de la guvernare, vor fi create condițiile trecerii unei moțiuni de cenzură.
"Există o formală, nu o hotărâre. Nu există formal nici măcar gândit un proiect. ALDE a propus o alianță. Pro România s-a declarat un partid social-liberal, numai că lucrurile acestea nu pot fi realizate atât timp cât ALDE este la guvernare și Pro România este în opoziție. ALDE trebuie să își clarifice situația proprie, să decidă ieșirea de la guvernare apoi putem discuta de o eventuală alianță", a declarat Adrian Țuțuianu, marți, într-o conferință de presă susținută la Târgoviște, potrivit Mediafax.
Vicepreședintele Pro România a adăugat că dacă ALDE iese de la guvernare vor fi create condițiile trecerii unei moțiuni de cenzură împotriva guvernului Dăncilă.
"Eu cred că vom avea o toamnă fierbinte daca ALDE se retrage de la guvernare, vor fi create condițiile unei moțiuni de cenzură, se va repeta situația din anul 2009 când a trecut o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Boc. E posibil ca acest scenariu să se repete", a mai adăugat Țuțuianu.
Afirmațiile vicepreședintelui Pro România vin în contextul în care Viorica Dăncilă a anunțat, luni, după ședința CEx a social-democraților, că PSD a decis să continue alianța de guvernare cu ALDE. Aceasta a spus că Guvernul PSD-ALDE mai are proiecte de implementat.
Premierul a afirmat, totodată, că majoritatea colegilor din partid a decis că nu este oportună cooptarea formațiunii Pro România la guvernare.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News