REPLICA ONLINE CONSTANTA

21.4° Constanța Vin., 30 Aug. 2024
Anul XX Nr. 6837
21.4° Constanța Vineri, 30 August 2024 Anul XX Nr. 6837
 

Proaspăt consilier județean, dr. Cornelia Pîndichi, și-a tras o casă de peste 2.000 mp în orașul Elenei Lasconi

Proaspăt consilier județean, dr. Cornelia Pîndichi, și-a tras o casă de peste 2.000 mp în orașul Elenei Lasconi

Mirela PASCAL 30 august 2024 | 00:00 553

Cornelia Pîndichi este unul dintre cei 10 social democrați care vor intra în Consiliul Județean Constanța! Pentru cei care nu știu, Pîndichi este consilier local la Cogealac, dar și medic de familie în comună. Nu știm în ce măsură și-a adus aportul pentru comunitatea care a ales-o, în 2020, să o reprezinte, cert este că Pîndichi are aspirații înalte, din moment ce și-a dorit, și s-a și împlinit, să ajungă în Consiliul Județean Constanța. Anul trecut, Pîndichi a câștigat din profesia medicală aproape 50.000 de lei, iar firmele în care este implicată i-a adus profit considerabil. Nu suficient, însă, cât să facă tranzacții imobiliare cu multe zerouri. În 2023, și-a tras o casă la munte, iar anul acesta și-a adăugat în palmares încă două imobile, două garsoniere în Cogealac.

Proaspat consilier judetean, dr. Cornelia Pindichi, si-a tras o casa de peste 2.000 mp in orasul Elenei LasconiCornelia Pîndichi

Achiziția unei case nu este tocmai la îndemâna oricui..., mai ales în contextul crizei economice și a exploziei prețurilor de pe piața imobiliară. Totuși, Cornelia Pîndichi, social democrat cu ștate vechi, în prezent consilier local la Cogealac, viitor consilier județean pentru următorii patru ani, a reușit să-și adauge în palmaresul de proprietăți nu mai puțin de trei case. Una de peste 2.000 mp, la Câmpulung Mușcel, orașul condus de Elena Lasconi, dobândită prin contract de vânzare cumpărare încheiat anul trecut, și două garsoniere în Cogealac, în suprafață de 13,49 mp, respectiv 13, 59 mp, achiziționate anul acesta.

Proaspat consilier judetean, dr. Cornelia Pindichi, si-a tras o casa de peste 2.000 mp in orasul Elenei Lasconiimobilele din declarația de avere

Are două afaceri!

Cornelia Pîndichi este unic asociat în Nodirips Med SR, care a avut, în 2023, vânzări de 1,1 milioane de lei, și profit de aproape 500.000 lei, dar mai este unic asociat al firmei Centrul de Diagnostic și Tratament STA. Anul trecut, cea din urmă a avut vânzări de 1,7 milioane de lei și profit de aproape 300.000 de lei.

Proaspat consilier judetean, dr. Cornelia Pindichi, si-a tras o casa de peste 2.000 mp in orasul Elenei Lasconicontractele cu primăriile apar în declarația de avere

Anul trecut, Pîndichi a încheiat contracte de colaborare cu două UAT-uri din județul Constanța, Fântânele, respectiv Mihai Viteazu, în vederea acordării de servicii medicale. Ce-i drept, sumele încasate nu sunt exorbitante.

Medicul Pîndichi a ajuns în atenția opiniei publice în 2021, când gurile rele din Cogealac vehiculau că ar fi decontat bani mulți locuitorilor pentru a pune ștampila unde trebuie, la alegerile din 2020.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA


LOTO

6/49
19621262040
5/49
9302172127
joker
137928365