Problemele stațiunii Mamaia, dezbătute cu agenții economici. Făgădău: „Vom fi extrem de fermi!”
Problemele stațiunii Mamaia, dezbătute cu agenții economici. Făgădău: „Vom fi extrem de fermi!”
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestPrimarul municipiului Constanța, Decebal Făgădău, împreună cu o echipă din cadrul municipalității, a participat, miercuri, 10 aprilie a.c., la o nouă întâlnire de lucru cu agenții economici din stațiunea Mamaia.
Pe lângă discuțiile care s-au axat pe calitatea spațiului verde și a plajelor, irigare, curățenie, iluminat stradal sau canalizare, o problemă dezbătută a fost cea a șantierelor din stațiune și a regulilor care trebuie respectate: împrejmuire corespunzătoare, curățenie, dezinsecție și deratizare.
”Investitorii trebuie să înțeleagă că orice lucrare se desfășoară în respect față de vecini și față de turiști. Din punctul acesta de vedere, vom fi extrem de fermi”, a precizat primarul municipiului Constanța, domnul Decebal Făgădău.
Nici zona de nord a stațiunii nu a fost neglijată. Circulația rutieră va fi regândită și se vor institui noi sensuri unice. ”Vom mai amenaja în partea de nord încă o parcare, față de parcarea existentă, care va fi regândită și redimensionată”, a subliniat edilul Constanței.
Aceste întâlniri, care au început în luna martie, vor avea loc și în perioada următoare, astfel încât stațiunea Mamaia să fie pregătită pentru începerea sezonului estival și problemele semnalate de agenții economici să își găsească soluționarea.
F.B.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News