Profesori din Franța, Germania și Polonia, în vizită la Liceul Teoretic „Nicolae Bălcescu” Medgidia
Profesori din Franța, Germania și Polonia, în vizită la Liceul Teoretic „Nicolae Bălcescu” Medgidia
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestSăptămâna trecută, Liceul Teoretic „Nicolae Bălcescu” din Medgidia a fost gazda delegațiilor din Franța, Germania și Polonia în cadrul primei întâlniri transnaționale a proiectului Erasmus+ ”Skills for life”. Programul săptămânii a inclus activități demonstrative la clasă, activități de management de proiect, dar și vizite la Primăria Medgidia, la Inspectoratul Școlar Județean Constanța și la partenerii locali ai proiectului.
Proiectul european „Skills for life” este coordonat de Liceul Teoretic „Nicolae Bălcescu” și va fi implementat timp de doi ani cu principalul scop de a îmbunătăți abilitățile de viață și de a mări șansele de angajare ale elevilor din școlile partenere. Proiectul a debutat în luna septembrie și până în prezent au fost implementate chestionare de identificare a activităților preferate pentru un număr de 143 elevi, chestionare de identificare a abilităților de comunicare pentru un număr de 313 elevi și activități de identificare a competențelor IT pentru beneficiarii direcți ai proiectului. De asemenea, au fost realizate activități de informare, diseminare, de managemant și comunicare. Prin activitățile derulate până în prezent, elevii au conștientizat faptul că au nevoie de perfecționarea abilităților necesare în viața personală și profesională, pentru a fi competitivi pe piața muncii.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News