REPLICA ONLINE CONSTANTA

31.5° Constanța Sâm., 20 Iul. 2024
Anul XX Nr. 6796
31.5° Constanța Sâmbătă, 20 Iulie 2024 Anul XX Nr. 6796
 

Profitul net al Hidroelectrica a crescut cu 42%, în primele nouă luni din 2023

Profitul net al Hidroelectrica a crescut cu 42%, în primele nouă luni din 2023

Ana Maria LIPAN 15 noiembrie 2023 | 00:00 186

Grupul Hidroelectrica a înregistrat în primele nouă luni din 2023 un profit net de 5,184 miliarde lei, în creştere cu 42% faţă de cel din perioada similară a anului trecut, de 3,648 miliarde lei, conform datelor transmise marţi Bursei de Valori Bucureşti.

Profitul net al Hidroelectrica a crescut cu 42%, in primele noua luni din 2023foto cu rol ilustrativ

Energia produsă şi vândută (netă) a crescut cu 38%, la 14.101 GWh, înregistrându-se o producţie netă aferentă trimestrului III din anul 2023 cu 22% mai mare decât cea din aceeaşi perioadă din 2022.

"Având în vedere producţia excedentară de 38% faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, coroborat cu noile condiţii de funcţionare a pieţei angro (implementarea începând cu data de 1 ianuarie 2023 a MACEE), precum şi cu variaţia preţului SPOT în perioada ianuarie-septembrie 2023 faţă de aceeaşi perioadă din anul 2022 (scădere cu 62%), veniturile aferente acestor tranzacţii au înregistrat o creştere de 25% în primele 9 luni ale anului 2023 faţă de aceeaşi perioadă din anul 2022", se menţionează în raportul transmis BVB.

Veniturile realizate din activitatea de furnizare energie electrică au crescut cu 123%, la 2,522 miliarde lei, de la 1,146 miliarde lei în primele nouă luni din 2022. Această evoluţie a veniturilor se datorează creşterii portofoliului de clienţi.

Costurile de transfer aferente furnizării energiei electrice au crescut cu 157%, la 1,094 miliarde lei, majorarea fiind direct proporţională cu creşterea portofoliului de clienţi, la care se adaugă creşterea tarifelor reglementate. Veniturile din Echilibrare au scăzut cu 72%, la 337 milioane lei, ca urmare a diminuării cantităţii de energie aferente Pieţei de echilibrare de la 442 GWh la 242 GWh, precum şi a scăderii preţului pe această piaţă de la 2.686 lei/MWh la 1.393 lei/MWh.

Hidroelectrica este cel mai mare producător de energie verde din România şi principalul furnizor de servicii tehnologice necesare în Sistemul Energetic National, fiind o companie vitală pentru un sector strategic, cu implicaţii în siguranţa naţională. Compania exploatează un număr de 187 de centrale, cu o capacitate hidroenergetica de 6,3 GW. Acestora li se adaugă parcul eolian de la Crucea, cu o putere instalată de 108 MW.

Hidroelectrica s-a listat în acest an la Bursa de Valori Bucureşti, prima zi de tranzacţionare a acţiunilor societăţii fiind 12 iulie 2023, informează agerpres.ro.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
15382943810
5/49
38202113924
joker
218171712