Program de guvernare: Stabilirea salariului minim va lua în calcul productivitatea, inflaţia şi creşterea economică
Program de guvernare: Stabilirea salariului minim va lua în calcul productivitatea, inflaţia şi creşterea economică
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestGuvernul intenţionează să elaboreze o lege care să reglementeze stabilirea salariului minim brut printr-o formulă de calcul bazată pe productivitatea muncii, indicele inflaţiei şi creşterea economică, potrivit Programului de guvernare depus miercuri la Parlament de premierul Florin Cîţu, scrie Agerpres.
"Elaborarea unui proiect de lege cu privire la principiile de stabilire a salariului minim brut pe ţară garantat în plată, luând în calcul: productivitatea muncii, indicele inflaţiei şi un coeficient de corecţie în funcţie de dinamica creşterii economice, negociat cu partenerii sociali", se menţionează în document, la capitolul "Măsuri pentru salariaţii din România".
În prezent, legislaţia în vigoare, prin Legea 174/2020, stipulează: "Coşul minim de consum pentru un trai decent constituie elementul principal de fundamentare a salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plata şi a politicii salariale.“
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News