Programul nuclear iranian: Ţările semnatare vor avea o reuniune de conciliere cu Iranul în februarie
Programul nuclear iranian: Ţările semnatare vor avea o reuniune de conciliere cu Iranul în februarie
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestJosep Borrell
Ţările semnatare ale acordului din 2015 asupra programului nuclear iranian au convenit asupra organizării unei reuniuni de conciliere cu Teheranul "în februarie", pentru a menţine acordul în pofida retragerii SUA, a anunţat vineri şeful diplomaţiei europene, Josep Borrell, informează AFP şi Reuters, citate de Agerpres.
"Următoarea reuniune a comisiei mixte va avea loc în februarie", a anunţat Borrell, la o săptămâna după ce ţările europene semnatare - Germania, Franţa şi Regatul Unit - au decis să lanseze o procedură împotriva Teheranului pentru încălcarea angajamentelor sale.
Celelalte ţări semnatare ale acordului sunt China şi Rusia.
Josep Borrell nu a precizat nici data, nici locul acestei reuniuni, care va avea loc la nivel de experţi. Însă reuniunile precedente au avut loc la Viena. Celelalte două oraşe prevăzute în acord pentru a reuni comisia sunt New York şi Geneva.
"Toţi participanţii JCPOA (acronimul în engleză pentru Planul Comun şi Cuprinzător de Acţiune, denumirea oficială a acordului din 2015) şi-au reafirmat hotărârea de a menţine acordul, ceea ce este în interesul tuturor", a subliniat Borrell.
"În pofida diferenţelor (de opinie) asupra modalităţilor, există un acord asupra faptului că este nevoie de mai mult timp, din cauza complexităţii problemelor în joc", a adăugat şeful diplomaţiei europene. "Prin urmare, calendarul este prelungit. Toţi au convenit să continue discuţiile la nivel de experţi, pentru a răspunde preocupărilor în ceea ce priveşte punerea în aplicare a acordului nuclear, precum şi a repercusiunilor mai ample ale retragerii SUA din JCPOA şi ale reimpunerii de sancţiuni, pe care toţi participanţii la JCPOA le-au regretat", a spus el.
Josep Borrell a avut o întrevedere cu şeful diplomaţiei iraniene Mohammad Javad Zarif în 16 ianuarie, la New Delhi. El a presat Iranul să menţină acordul şi să revină asupra încălcărilor angajamentelor sale.
"Scopul mecanismului de reglementare a diferendelor nu este de a reimpune sancţiuni, ci de a rezolva problemele legate de punerea în aplicare a acordului în cadrul comisiei mixte", care este instanţa de arbitraj, a insistat Borrell, estimând că acest acord este "imposibil" de înlocuit.
În baza acordului semnat în 2105 la Viena, Iranul a convenit cu Franţa, Germania, Marea Britanie, China, Rusia şi SUA să-şi limiteze programul nuclear, în schimbul unei ridicări a sancţiunilor. În 2018, preşedintele american Donald Trump a anunţat retragerea unilaterală a SUA din acest acord şi a restabilit sancţiuni economice dure împotriva Iranului. Germania, Franţa şi Marea Britanie declară că sunt în continuare parte a acordului, însă Teheranul acuză cele trei ţări europene de lipsă de acţiune
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News