Proiect de lege: şoferii au interzis la Google Glass
Proiect de lege: şoferii au interzis la Google Glass
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestUn parlamentar american a propus o iniţiativă legislativă care să limiteze utilizarea noului gadget Google Glass, pe motiv că şoferii, mai ales cei tineri, ar fi expuşi la aceleaşi riscuri de accident ca în cazul folosirii telefoanelor mobile în timp ce conduc. Ideea de bază a gadgetului Google Glass e simplă: ai permanent la dispoziţie un display în dreptul unui ochi, display pe care ţi se afişează diversele informaţii pe care le accesezi şi pe smartphone. Din punct de vedere al unui şofer, gadgetul americanilor poate părea avantajos, mai ales dacă ne gândim la informaţiile ţinând de GPS. Iată, însă, că un parlamentar american, Gary G. Howell, face valuri împotriva acestui gadget. Mai exact, Howell a iniţiat o dezbatere în vederea unui proiect de lege care să interzică folosirea Google Glass de către şoferi în timpul condusului. Gadgetul companiei americane este echivalat cu un telefon mobil, prin urmare expune utilizatorul din spatele volanului aceluiaşi gen de riscuri de accident ca şi în cazul folosirii smartphone-ului. Parlamentarul american accentuează faptul că Google Glass îi va tenta îndeosebi pe cei tineri, care au cea mai puţină experienţă la volan şi sunt cel mai mult distraşi în timpul condusului. Rămâne de văzut care va fi reacţia oficială a celor de la Google pe acest subiect, conform promotor.ro.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News