Proiect de lege: stagiatura, recunoscută ca vechime în muncă
Proiect de lege: stagiatura, recunoscută ca vechime în muncă
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestIniţiativă a PNL
Iniţiativă a PNL
Claudia Boghicevici
Deputatul PNL Claudia Boghicevici, membru în Comisia pentru Muncă şi Protecţie Socială, este co-iniţiatoare a unui proiect legislativ prin care tinerii să poată beneficia de stagii profesionale plătite şi care să îi ajute în acumularea experienţei necesare ocupării unui loc de muncă. Potrivit lui Boghicevici, proiectul vine să reglementeze „modalitatea de efectuare a stagiilor profesionale pentru persoanele fizice cu o vârstă cuprinsă între 16 şi 35 de ani, care sunt în cursul efectuării unui ciclu de învăţăământ sau au finalizat o formă de învăţăământ, pentru a facilita tranziţia între şcoală şi piaţa muncii.
Proiectul de lege este astfel gândit încât derularea stagiilor de practică să fie atât în interesul stagiarului, cât şi în avantajul organizatorului”. De asemenea, propunerile au venit ca urmare a consultărilor cu mediul asociativ studenţesc. „Stagiarii sau internii vor avea parte aproape de acelaşi tratament ca un angajat, în cadrul colaborării semnându-se un contract de stagiu- contractul individual de muncă de tip particular.
Pentru munca prestată, stagiarul primeşte o plată lunară din partea organizatorului acestui stagiu, iar perioada de stagiu se poate efectua pe un interval de timp cuprins între 3 luni (perioada minimă) şi 12 luni (perioada maximă). La sfârşitul perioadei de stagiu, stagiarul poate primi un certificat şi i se poate recunoaşte experienţa dobândită, ca vechime în muncă, fără a reprezenta stagiu de cotizare potrivit legii”, susţine Boghicevici.
Marius Florian VASILE
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News