REPLICA ONLINE CONSTANTA

24.4° Constanța Mie., 14 Aug. 2024
Anul XX Nr. 6821
24.4° Constanța Miercuri, 14 August 2024 Anul XX Nr. 6821
 

Proiecte europene la RAJA Constanța - parcuri fotovoltaice și digitalizare la cel mai înalt nivel

Proiecte europene la RAJA Constanța - parcuri fotovoltaice și digitalizare la cel mai înalt nivel

Ana Maria LIPAN 3 mai 2023 | 11:42 569

RAJA SA, cel mai mare operator public regional din România în domeniul alimentării populației cu apă potabilă și al epurării apelor uzate, continuă să implementeze proiecte de modernizare care să aducă plusvaloare companiei dar și consumatorilor.

Proiecte europene la RAJA Constanta - parcuri fotovoltaice  si digitalizare la cel mai inalt nivel
Astfel, compania a semnat astăzi, 3 mai 2023, la sediul central, două proiecte pentru construirea de parcuri fotovoltaice și implementarea unei platforme de management digitalizat al infrastructurii de apă și apă uzată din aria de operare a RAJA SA Constanța. În cadrul primului proiect, mii de panouri fotovoltaice de mare putere urmează a fi amplasate în 8 puncte de lucru, mari consumatoare de energie.

Proiecte europene la RAJA Constanta - parcuri fotovoltaice  si digitalizare la cel mai inalt nivel

Evenimentul marchează continuarea investițiilor derulate prin „Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM), Axa Prioritară 11 – Măsuri de îmbunătățire a eficienței energetice și stimularea utilizării energiei regenerabile”, sprijinit financiar de Comisia Europeană. Valoarea contractului este de 25.149.349,33 lei cu TVA, iar termenul de execuție este de aproximativ 8 luni. În urma finalizării acestei investiții vor fi montate peste 4.500 de panouri fotovoltaice în următoarele puncte de lucru: Sursele de apă Cișmea A, Cișmea B, Cișmea C, Cișmea II, precum și la nivelul stațiilor de epurare Medgidia, Buftea, Fetești și Mangalia.

“În contextul global “fierbinte” al digitalizării și al scăderii consumului de energie electrică și reducerii costurilor de exploatare a instalațiilor, compania noastră face pași importanți pe aceste două paliere. Munca de peste doi ani a colegilor dă roade astăzi, prin semnarea acestor contracte, care sunt cu atât mai importante dacă ne gândim la impactul major al costurilor cu energia în tarifele serviciilor, dar și la necesitatea creșterii comunicării cu clienții în mediul virtual într-o manieră facilă și în siguranță”, a declarat Aurel Presură, director general RAJA SA.

Cel de-al doilea proiect important semnat la nivelul companiei locale de apă, tot în cursul acestei zile, alături de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, și care are ca termen de finalizare luna decembrie a acestui an, vizează implementarea unei platforme de management digitalizat al infrastructurii de apă și apă uzată din aria de operare a RAJA SA Constanța.

Proiecte europene la RAJA Constanta - parcuri fotovoltaice  si digitalizare la cel mai inalt nivel

Proiectul face parte din „Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM), Axa Prioritară 3 – Dezvoltarea Infrastructurii de mediu în condiții de management eficient al resurselor”, tot cu sprijin financiar de la Comisia Europeană, și are ca obiectiv general digitalizarea sistemului de management al activității operaționale a companiei prin gestiunea în timp real a echipamentelor și a resurselor materiale, colectarea, raportarea și analiza informațiilor generate de activitatea operațională în scopul optimizării managementului companiei, integrarea fluxurilor de lucru, îmbunătățirea transferului de date între diferite compartimente.

O componentă importantă a proiectului vizează integrarea datelor de la echipamentele SCADA și comunicarea/updatarea permanentă cu platforma GIS. Mai mult, pe parte de relații clienți se vor aduce modificări importante pe modulul Dispecerizare și Call-Center (IVR), prin conectarea tuturor proceselor de raportare incidente și call-center la un singur panou de administrare integrat cu managementul incidentelor, precum și securizarea comunicațiilor din dispecerat. Valoarea acestui contract este 11.632.409,36 lei cu TVA.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA



LOTO

6/49
2353438259
5/49
33731101522
joker
5377104016