Proiectul care reglementează stabilirea coeficienţilor minimali de ierarhizare salarială, adoptat
Proiectul care reglementează stabilirea coeficienţilor minimali de ierarhizare salarială, adoptat
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestDeputaţii au dat, miercuri, vot favorabil proiectului de lege pentru stabilirea indicatorilor minimali de ierarhizare privind salarizarea personalului din economia naţională, corespunzător nivelului de calificare.
S-au înregistrat 212 de voturi "pentru", 94 'împotrivă' şi două abţineri, scrie Agerpres.
Potrivit unui amendament care aparţine preşedintelui Comisiei pentru muncă, Adrian Solomon, legea garantează dreptul tuturor salariaţilor la plata unui salariu brut lunar, diferenţiat pe criteriul nivelului de studii, în cadrul unui program normal de lucru.
Conform unui alt amendament, articolul 2 se modifică astfel: "Cuantumul salariului brut lunar se stabileşte prin aplicarea unui coeficient raportat la salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată, stabilit prin hotărâre a Guvernului, potrivit legii".
Actul normativ stabileşte coeficienţii minimali de ierarhizare salarială pentru sectoare de activitate pentru care nu au fost încheiate contracte colective de muncă aplicabile la nivelul întregului sector de activitate şi pentru care nu există legi speciale privind salarizarea sau contract colectiv de muncă la nivel de unitate în vigoare, cu respectarea prevederilor art.2.
"E vorba de o iniţiativă atât de mult aşteptată de sindicatele din România, mai puţin - e drept - de partea patronală. (...) Este vorba de un tabel cu coeficienţi de ierarhizare a salarizării care a fost eliminat de către guvernarea Boc, la presiunea, evident, a celor care au impus atunci modificarea Codului muncii, a Codului dialogului social şi a legilor conexe. Prin urmare, prin negocierile cu toate părţile din cadrul dialogului social, la comisie am ajuns la concluzia că revenirea la acest tip de reglementare este absolut necesară, dat fiind faptul că realităţile în domeniul salarizării sunt în continuă mişcare. (...) Prin urmare, reintroducând în lege aceste valori, coeficienţi de ierarhizare, vom putea să vedem că un necalificat este plătit la nivelul salariului minim, un calificat va avea 1,20 din momentul acesta", a explicat Adrian Solomon.
El a adăugat că nu este vorba despre o grilă foarte mare, "dar este un punct de plecare către nişte negocieri corecte, reale, care să dea şi sindicatelor şi salariaţilor din România forţa necesară în cadrul negocierilor colective.
Proiectul a fost adoptat în 2019 de Senat, Camera Deputaţilor fiind decizională.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News