REPLICA ONLINE CONSTANTA

24.9° Constanța Mie., 14 Aug. 2024
Anul XX Nr. 6821
24.9° Constanța Miercuri, 14 August 2024 Anul XX Nr. 6821
 

Pronostic Pfizer: 'Pandemia s-ar putea extinde până în 2024'

Pronostic Pfizer: 'Pandemia s-ar putea extinde până în 2024'

Replica API 20 decembrie 2021 | 22:43 1072

Pandemia s-ar putea extinde până în 2024, declară reprezentanții companiei Pfizer. Datele privind vaccinul pentru copiii mai mici întârzie să apară, scrie stiripesurse.ro. Pfizer a declarat vineri că o versiune cu o doză mai mică a vaccinului său pentru copiii cu vârste între 2 și 4 ani a generat un răspuns imunitar mai slab decât se aștepta, ceea ce ar putea întârzia autorizarea serului.

Directorul științific al Pfizer, Mikael Dolsten, a declarat, într-o prezentare pentru investitori, că societatea se așteaptă ca unele regiuni să continue să aibă valuri pandemice COVID-19 în următorul an sau doi. Alte țări vor trece la stadiul „endemic", cu un număr de cazuri scăzut și ușor de gestionat, conform Reuters.

Până în 2024, boala ar trebui să fie endemică pe tot globul, potrivit previziunilor companiei.

„Când și cum anume se va întâmpla acest lucru va depinde de evoluția bolii, de eficiența cu care societatea va implementa vaccinurile și tratamentele și de distribuția echitabilă în locurile în care ratele de vaccinare sunt scăzute", a declarat Dolsten: „apariția unor noi variante ar putea avea, de asemenea, un impact asupra modului în care pandemia continuă să se desfășoare".

Pfizer a dezvoltat vaccinul COVID-19 împreună cu compania germană BioNTech și se așteaptă ca acesta să genereze venituri de 31 de miliarde de dolari anul viitor.

Producătorul de medicamente are, de asemenea, o pastilă antivirală experimentală numită Paxlovid, care a redus spitalizările și decesele la persoanele cu risc ridicat cu aproape 90% într-un studiu clinic. Trei analiști estimează vânzări de 15 miliarde de dolari până la 25 de miliarde de dolari pentru aceasta anul viitor, potrivit datelor IBES de la Refinitiv.

Previziunile Pfizer au fost făcute după apariția, luna trecută, a variantei Omicron, care are peste 50 de mutații față de versiunea originală a virusului. Acest lucru a redus eficacitatea a două doze de vaccin împotriva infecției. Înainte de apariția Omicron, medicul american Anthony Fauci a prognozat că pandemia se va încheia în 2022 în Statele Unite.

Vaccinul Pfizer este autorizat în Statele Unite pentru cei cu vârsta de peste 5 ani. Dar Mikael Dolsten a precizat vineri că studiul efectuat pe copii cu vârste cuprinse între 2 și 4 ani, cărora li s-au administrat două doze de 3 micrograme de vaccin, nu a creat același răspuns imunitar pe care o doză mai mare de vaccin l-a avut la copiii mai mari.

Pfizer și BioNTech au dezvoltat, de asemenea, o versiune a vaccinului adaptată pentru a combate Omicron și se așteaptă să înceapă studiul clinic în ianuarie, au spus directorii Pfizer.

Vaccinurile specifice variantei, dacă va fi nevoie de ele, ar putea crește vânzările în 2022.

Omicron a fost detectat în peste 77 de țări și s-a răspândit în aproximativ o treime din statele americane.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Pai nu? Sa mai faceti voi niste gologani. Hai sictir
2
0
Normal ca e profitabil sa fie pandemie pana in 2050, de aia a bagat bani in guverne sa vax ineze oile obligatoriu
4
1
ea trebue sa dureze, vaccinurile si tot felul de medicamente sunt surse apreciabile de aver!
6
1
Un proeminent sionist. adept al NWO... Vor sa vaccineze copii mici...nasol!!!
9
0

REPLICA



LOTO

6/49
2353438259
5/49
33731101522
joker
5377104016