Pronunţarea în dosarul lui IPS Teodosie, amânată pentru 6 iunie
Pronunţarea în dosarul lui IPS Teodosie, amânată pentru 6 iunie
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestÎPS Teodosie a avut miercuri, 5 iunie, termen în dosarul în care a fost trimis în judecată de DNA pentru săvârșirea infracțiunii de folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete. Judecătorii au amânat pronunţarea, din nou, pentru 6 iunie.
Amintim că Teodosie Petrescu, arhiepiscop al Tomisului, a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuat. De asemenea, trimiși în judecată, în stare de libertate, au fost trimiși Ciprian Ioan Cojocaru, Bogdan Petrișor Malaxa, Gheorghe Nadoleanu și Stere Beca, la data faptelor mandatari ai Arhiepiscopiei Tomisului, cu privire la săvârșirea infracțiunii de folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, Aurelian Ștefan, la data faptei mandatar al Arhiepiscopiei Tomisului, cu privire la săvârșirea infracțiunii de tentativă la folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene.
M.P.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News