REPLICA ONLINE CONSTANTA

32.7° Constanța Mar., 16 Iul. 2024
Anul XX Nr. 6792
32.7° Constanța Marți, 16 Iulie 2024 Anul XX Nr. 6792
 

Propunere legislativă pentru instituirea zilei de 14 noiembrie ca Ziua Revenirii Dobrogei la România! Video

Propunere legislativă pentru instituirea zilei de 14 noiembrie ca Ziua Revenirii Dobrogei la România! Video

Virgil STOIAN 10 noiembrie 2023 | 12:09 521

Cu ocazia zilei de 14 decembrie 1878, atunci când Dobrogea a redevenit pământ românesc, mai mulți parlamentari ai României printre care amintim pe Gigi Chiru, Mircea Banias, Nicolae Moga, Cristina Dumitrache, Puiu Hașotti și mulți alții, au propus instituirea zilei de 14 noiembrie ca  Ziua Revenirii Dobrogei la România.

Propunere legislativa pentru instituirea zilei de 14 noiembrie ca  Ziua Revenirii Dobrogei la Romania! Videofoto cu rol ilustrativ

Mai jos puteți vedea motivele invocate de semnatarii acestei propuneri legislative:

”Ziua de 14 noiembrie 1878 are o importanţă deosebită în istoria României şi, în special a Dobrogei. La finele secolului al XIX-lea, Dobrogea a revenit statului român după terminarea războiului ruso-otoman din perioada 1877-1878, consemnat în istoria României drept Războiul de Independenţa. Conform prevederilor tratatului de pace de la Berlin din iulie 1878, Dobrogea, incluzând Delta Dunării şi Insula şerpilor, urma să revină României după retragerea autorităţilor militare ruse ce se aflau la acea dată în provincie. Pe 10 noiembrie 1878, regele Carol l a semnat primele decrete de numire a funcţionarilor administrativi în Dobrogea, iar Nicolae Catargi a fost numit guvernator al zonei, în timp ce remus Opreanu şi George Mihail Ghica au devenit prefecţii judeţelor Constanţa, respectiv Tulcea. Carol I spunea în cuvântarea ţinută pe 14 noiembrie 1878 că „Dobrogea va deschide ţării un nou izvor de bunăstare".
Anterior acestui eveniment, pe 24 ianuarie 1859, sub conducerea domnitorului Alexandru loan Cuza se înfăptuia Mica Unire, unirea Principatelor Moldovei şi Ţării Româneşti. Cele două evenirnente au marcat inceputul Marii Uniri, eveniment ce a avut loc pe 1 decembrie 1918, dată sărbătorită drept Ziua Naţională a României. În context european, Mica Unire şi Reintegrarea Dobrogei au reprezentat primul pas înspre recunoaşterea României ca stat, de către puterile din Europa şi, în acelaşi timp, temelia fondării statului modern român.
în contextul globalizării, când ajungem să sărbătorim Ziua Berii, Ziua Somnului, Ziua Prieteniei sau alte zile lipsite de valoare istorică, ignorăm elementele care au dus la crearea statului modern român. Avem însă nevoie de elemente legislative care să fie instrumente culturale pentru a proteja identitatea naţională a României. Aceste două zile cu valoare simbolică, 24 ianuarie, precum şi 14 noiembrie, sunt momente istorice în care Europa a recunoscut consolidarea statală a României, a fost recunoscută lupta pentru independenţă naţională pe plan internaţional. Astfel, România devenea un stat, un actor pe scena politică europenă. Istoria consemnează că, prin aceste două zile, România a devenit parte din cultura europeană şi modelul european de organizare statală. Mai mult decât atât, 24 ianuarie 1859 şi 14 noiembrie 1878 reprezintă apropierea României de Europa, atât politic, cât şi cultural.
Din punct de vedere socio-economic, Dobrogea a readus României Marea Neagră şi locul unde, mai târziu, avea să se construiască Portul Constanţa şi a readus la patria-mamă unul dintre cele mai vechi izvoare ale spiritualităţii creştine europene. În aceste două zile s-au pus stâlpii statului român. Prin prezenta propunere legislativă se doreşte instituirea zilei de 14 noiembrie ca Ziua revenirii Dobrogei la România.”

Video:

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
46143034444
5/49
2310722517
joker
43736234510