REPLICA ONLINE CONSTANTA

25.4° Constanța Vin., 19 Iul. 2024
Anul XX Nr. 6795
25.4° Constanța Vineri, 19 Iulie 2024 Anul XX Nr. 6795
 

Protecţia Consumatorilor a aplicat amenzi de peste 400 milioane lei, în primele 11 luni din acest an

Protecţia Consumatorilor a aplicat amenzi de peste 400 milioane lei, în primele 11 luni din acest an

A.F. 29 decembrie 2023 | 00:00 201

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a aplicat 60.000 de amenzi contravenţionale, în valoare de aproximativ 427,5 milioane de lei, în primele 11 luni ale anului.

Protectia Consumatorilor a aplicat amenzi de peste 400 milioane lei, in primele 11 luni din acest an

Potrivit unui comunicat al ANPC, în perioada ianuarie - noiembrie au fost realizate 76.750 acţiuni de control la nivelul întregii ţări, şi au fost aplicate peste 95.000 de sancţiuni. Pentru neregulile constatate, în cadrul acţiunilor de verificare, comisarii ANPC au aplicat circa 60.000 de amenzi contravenţionale, în valoare de aproximativ 427,5 milioane de lei, şi peste 35.000 de avertismente.

"S-a schimbat raportul dintre amenzi şi avertismente faţă de anul 2021. Introducerea cazierului comercial ne-a ajutat să ştim dacă un operator economic a mai fost sancţionat pentru aceeaşi abatere, în trecut, cu avertisment. Cifrele arată o schimbare de abordare şi o mai mare fermitate, în raport cu abaterile. Dacă facem o medie a activităţii zilnice a unui comisar ANPC, vedem că aceştia şi-au îmbunătăţit substanţial activitatea. Continuăm să îndrumăm operatorii economici prin aplicarea de avertismente la prima abatere. Vizibilitatea instituţiei noastre a crescut substanţial în favoarea drepturilor şi intereselor consumatorilor", a declarat Horia Constantinescu, preşedintele ANPC.

În ultimii trei ani, numărul de amenzi contravenţionale a crescut constant, de la 17.431 în 2021, la 59.584 în acest an. Aceeaşi evoluţie a fost consemnată şi de valoarea amenzilor, care a urcat de la 97,8 milioane lei în primele 11 luni din 2021, la 427,5 milioane lei în perioada similară din 2023. Numărul avertismentelor a crescut de la 23.770 în perioada ianuarie - noiembrie 2021, la 35.544 în 2023, scrie Agerpres.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
15382943810
5/49
38202113924
joker
218171712