Protestul de la Constanța a escaladat! Un polițist SIAS a scos arma la un fermier
Protestul de la Constanța a escaladat! Un polițist SIAS a scos arma la un fermier
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestRevolta fermierilor şi transportatorilor se extinde în toată ţara. La Constanța mai multe utilaje aşteaptă un semnal să se pună în mișcare spre Bucureşti. La faţa locului sunt însă şi trupe SIAS care încearcă blocarea acestui protest. Mai mult, în mijlocul scandalului unul din luptători a fost surprins când scoate arma şi o pune pe capota unei maşini.
un luptător SAS a ridicat arma la un fermier
,,Ca urmare a imaginilor apărute în spațiul public, Compartimentul de Relații Publice al Inspectoratului de Poliție Județean Constanța este abilitat să comunice următoarele:
În seara de 13 ianuarie a.c, în timpul protestului transportatorilor din municipiul Constanța, unul dintre participanții la trafic nu a respectat dispozițiile polițiștilor aflați în dispozitiv și s-a îndreptat cu autoturismul către participanții la acțiunea de protest, precum și către efectivele dispozitivului de ordine și siguranță publică.
În acest context, un luptător din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale, pentru a înlătura pericolul la adresa dispozitivului de ordine, precum și a protestatarilor, s-a poziționat cu genunchiul stâng pe vehiculul condus de persoana respectivă și a îndreptat arma din dotare către blocul motor al vehiculului.
Menționăm că este vorba de o armă, cu muniție neletală”, au transmis reprezentanții IPJ Constanța.
Revendicările fermierilor
- Echivalarea categoriei B cu TR şi categoriei B1 cu TR1;
- Obligativitatea înmatriculării și nu a înregistrării la primărie cu carte de identitate, o măsură abuziva atât timp cât se putea înregistra cu factura de proveniență.
- Obligativitatea inspecției tehnice periodice care nu este decât un jaf național din banii noştri atât timp cât aceasta nu este făcută faptic ci doar se eliberează un document printat conform cu producătorul.
- Lipsa subvențiilor din conturi cu diverse tertipuri ba controale ba monitoring ba incompetenţa funcționarilor, ba nefuncționalitatea sistemului informatic.
- Încasarea subvențiilor imediat ce se depune cererea în cont, fără niciun fel de amânare, întrucât este dreptul nostru, şi nu trimiterea la banca, să plătim dobânzi și să pierdem sume importante;
- Legea forţei majore neimplementată pentru a putea susține pe cei cu probleme financiare întrucât după 2 sau 3 ani de secetă excesivă și de inflație nejustificată la motorină, inputuri și îngrăşăminte și prețuri la produse sub media europeană, prin înţelegeri între multinaționale, cu 60 de euro față de Bursa de la Paris.
- Nesusținerea printr-un cadru legislativ adecvat fermierii români în fața invaziei investitorilor străini care primesc credite cu dobândă 0% pentru a ne cumpăra la pachet.
- Reglementarea produselor agricole din Ucraina netaxate care sufocă piața. Preț corect la cereale.
Ce revendicări au transportatorii
- mărirea pragului indemnizației de deplasare neimpozabile a șoferilor pe intern și extern;
- acciză motorină;
- concurență neloială cu companiile care nu dețin RCA și licențe;
- e-Transport (GPS pe camioane);
- taxa de drum;
- beneficii și fonduri europene;
- tichete pentru camioane electrice;
- beneficii șoferi ca în construcții;
- nereguli cântare vămi;
- timpi așteptare vămi;
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News