PROXENET din Constanța, PRINS ÎN MAREA BRITANIE
PROXENET din Constanța, PRINS ÎN MAREA BRITANIE
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestMembrul unei grupări infracţionale, căutat la nivel internaţional pentru trafic de minori, a fost depistat şi arestat în Marea Britanie, în urma informaţiilor transmise de poliţiştii români, prin Centrul de Cooperare Polițienească Internațională.
În urma informațiilor transmise de poliţiştii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Constanța, prin intermediul Biroului SIRENE din Poliţia Română, autorităţile din Marea Britanie au depistat, în această lună, un bărbat, de 41 de ani, din Constanţa, urmărit internaţional. Pe numele său, Tribunalul Iași a emis, anul trecut, un mandat european de arestare, fiind condamnat la 15 ani închisoare pentru comiterea infracțiunilor de trafic de minori și inițierea sau constituirea unui grup infracțional organizat. În perioada 2001-2006, bărbatul a constituit un grup organizat, care a racolat, cazat, transportat și exploatat în Spania, mai multe victime minore, pe care le-a forțat să practice prostituția. Acesta a fost arestat de Poliția Metropolitană, urmând a se desfăşura procedura de executare a mandatului european de arestare.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News