PSD a respins amendamentul liberalilor pentru gratuitatea elevilor cu autobuzele RATC
PSD a respins amendamentul liberalilor pentru gratuitatea elevilor cu autobuzele RATC
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestConsilierii locali municipali s-au întrunit luni, 30 septembrie, în ședință ordinară. Pe ordinea de zi sunt mai multe proiecte, printre care și unul care și proiectul privind acordarea de facilități la transportul public de călători pentru categoriile de persoane beneficiare din municipiu.
Consilierul liberal Adriana Arghirescu a luat cuvântul, informând că grupul a depus un amendament ce vizează pe elevii din Constanța, solicitând astfel, ca și aceștia să primească gratuitate pe mijlocul de transport în comun. La fel și studenții. "Consilierii locali PNL au un amendament care are în vedere gratuitate pentru elevi și studenți". Amendamentul nu a trecut, au fost 16 voturi de abținere.
În cele din urmă, proiectul de hotărâre pentru modificarea HCL nr. 302/2017 privind acordarea de facilități la transportul public de călători pentru categoriile de persoane beneficiare din municipiul Constanța a trecut cu 17 voturi pentru și 6 voturi ale liberalilor împotrivă.
Astfel, vor primi gratuite pe RATC și pensionarii cu pensii de până la 1840 lei. Adică, peste 7000 de vârstnici vor plimi, începând de luna viitoare, gratuitate pe transportul public.
L.M.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News