PSD cere o sesiune extraordinară pentru dezbaterea în regim de urgenţă a Legii consumatorului vulnerabil de energie
PSD cere o sesiune extraordinară pentru dezbaterea în regim de urgenţă a Legii consumatorului vulnerabil de energie
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestPartidul Social Democrat cere actualei Coaliţii de guvernământ să convoace o sesiune extraordinară pentru dezbaterea în regim de urgenţă a proiectului de Lege privind stabilirea măsurilor de protecţie socială pentru consumatorul vulnerabil de energie.
"Având în vedere că Senatul se întruneşte în sesiune extraordinară pentru aprobarea OUG privind intervenţia în cazul atacurilor urşilor, PSD cere Coaliţiei să convoace şi Camera Deputaţilor, având pe ordinea de zi dezbaterea, în procedură de urgenţă, a Legii consumatorului vulnerabil de energie. Cererea PSD este determinată de creşterea explozivă a tarifelor la energie electrică şi gaze naturale, pe fondul liberalizării pieţei de energie, fără niciun mecanism de protecţie pentru consumatorii vulnerabili", argumentează social-democraţii într-un comunicat, scrie Agerpres.
PSD aminteşte că această lege a trecut de Senat şi anunţă că, pe parcursul dezbaterilor din Camera Deputaţilor, parlamentarii partidului "vor veni cu amendamente importante pentru a stopa această spirală periculoasă a creşterilor de tarife din energie. PSD avertizează că situaţia actuală alimentează scumpiri generalizate la nivelul întregii economii".
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News