PSD continuă să racoleze tineretul de la PMP
PSD continuă să racoleze tineretul de la PMP
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestMutările de pe scena politică continuă, în pregătirea alegerilor prezidențiale din 2019. După ce au anunțat că au racolat conducerea organizației naționale de tineret a PMP, acum cei de la PSD arată că au transferat organizația PMP Sector 6, relatează stiripesurse.ro.
”După începutul în forță, de Ziua Națională a Tineretului din 2 mai, prin care a fost anunțată trecerea conducerii centrale și a majorității membrilor Organizației Tineretului Mișcarea Populară la PSD, pe 17 mai 2018 a venit rândul Sectorului 6 să susțină evenimentul de primire a noilor membri.
Acțiunea, desfășurată la sediul organizației PSD Sector 6, din cartierul Drumul Taberei, a adunat sute de tineri care și-au propus să construiască o echipa mai unită și mai puternică.
Eduard Paul Simion, președintele TSD Sector 6 a condus ședința de primire a noilor membri și a dat, pe rând, cuvântul invitaților, printre care președintele PSD Sector 6, Gabriel Mutu, președintele TSD, Gabriel Petrea, doamna deputat Beatrice Tudor și fostul președinte al OTPMP, Gabriel Popa.
”Noi reprezentăm România tinerilor! Bine ați venit în organizația TSD, într-o echipă care stă mereu alături de lideri, nu în spatele lor. În zi sfântă, de Înălțare, nimic nu e întâmplător!” a declarat liderul tinerilor din sectorul 6, Eduard Paul Simion.”, arată cei de la PSD, potrivit stiripesurse.ro.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News