PSD: USR să dovedească la moţiune dacă e cu adevărat împotriva corupţiei şi traseismului sau doar mimează
PSD: USR să dovedească la moţiune dacă e cu adevărat împotriva corupţiei şi traseismului sau doar mimează
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestSocial-democraţii solicită USR să dovedească, prin votul dat la moţiunea de cenzură, că este cu adevărat împotriva corupţiei şi traseismului şi nu doar "mimează".
"Luni, la votul moţiunii de cenzură, USR trebuie să dovedească dacă este cu adevărat împotriva corupţiei şi traseismului sau doar mimează asta! Licitaţii publice trucate, anchetate de procurori. Resurse bugetare drenate către firmele de partid. Condamnaţi penal puşi candidaţi la alegerile locale şi membri ai clanurilor interlope numiţi în funcţii de conducere în instituţiile statului. Acesta este PNL-ul corupt care guvernează azi România. Primari şi parlamentari cumpăraţi la bucată. Fonduri alocate doar celor care primesc carnet de partid liberal. PNL a perfecţionat traseismul şi l-a transformat în politică de stat", se mesajul postat de social-democraţi, vineri, pe pagina de Facebook a partidului.
Moţiunea de cenzură intitulată "Guvernul PNL - de la pandemie la pand e-mită generalizată" a fost prezentată pe 20 august în şedinţa comună a Senatului şi Camerei Deputaţilor, urmând să fie supusă votului Parlamentului pe 31 august.
"Prezenta moţiune de cenzură împotriva Guvernului Orban 2 reprezintă soluţia raţională, logică şi politică pentru a opri prăbuşirea României într-o criză economică şi socială profundă, cu efecte negative incalculabile asupra populaţiei. 'Pas cu pas', Guvernul Orban 2 a eşuat lamentabil în gestionarea pandemiei şi a economiei. România merge într-o direcţie profund greşită. În fiecare zi cu acest Guvern în funcţie, ţara se îndreaptă cu paşi repezi spre recesiune, austeritate şi spre sărăcirea severă a populaţiei", susţin semnatarii, scrie Agerpres.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News