REPLICA ONLINE CONSTANTA

22.4° Constanța Mar., 30 Iul. 2024
Anul XX Nr. 6806
22.4° Constanța Marți, 30 Iulie 2024 Anul XX Nr. 6806
 

Puiu Hașotti: Sper ca viitorul primar al Constanței să fie un PNL-ist adevărat

Puiu Hașotti: Sper ca viitorul primar al Constanței să fie un PNL-ist adevărat

Replica API 14 septembrie 2022 | 00:00 4079

Puiu Hașotti este unul dintre liberalii cu ștate vechi ai Constanței. Retras din viața politică, acesta a rămas totuși ancorat în viața orașului de la malul mării, astfel că reporterii Replica l-au contactat pentru a aflat ce crede despre coaliția PSD-PNL din Constanța, ce primar ar vedea potrivit pentru oraș, dar și despre viața culturală a urbei.

Președinte al Organizației Județene a PNL timp de 12 ani, Puiu Hașotti a fost, din 1996 până în 2016, parlamentar de Constanța, fiind de două ori deputat și de trei ori senator. Fost ministru al Culturii, Puiu Hașotti este profesor universitar, doctor în științe istorice, activând la Facultatea de Istorie a Universității „Ovidius” din Constanța.

Sunt foarte dezamăgit de felul în care arată orașul

Nu mai am contact de ani de zile cu conducerea județeană. Mai cunosc câțiva colegi, Bourceanu, Huțucă, Coșa, despre care am o părere foarte bună. Pe restul nu îi cunosc, nu știu cine sunt. Sunt foarte dezamăgit de halul în care arată orașul, este dezastruos, după părerea mea cel mai trist oraș din România. Vinovații sunt Radu Mazăre, Făgădău, și actuala administrație, toți 3 în egală măsură. Dacă te duci la Bruxelles, vei constata că există diferențe mari, mai de grabă în interiorul grupurilor parlamentare, decât între grupurile parlamentale. De exemplu, la socialiști, jumătate spun tovarăși, jumătate spun domnule. ALDE, care sunt liberali, sunt mai la stânga decât socialiștii, la populari sunt populari, cum sunt conservatorii englezi, alții sunt conservatori de fațadă. Alianța dintre PNL și PSD la nivel local este mai puțin funcțională decât la nivel central, iar la nivel central, este foarte puțin funcțională. Este o alianță de conjunctură, este o alianță în care unii își trag foloasele și cetățenii suferă. Îi apreciez foarte mult pe Mihai Lupu, președintele CJ, și pe Silviu Coșa, prefectul Constanței, însă nu pot spune același lucru despre Vergil Chițac” a declarat Puiu Hașotti, pentru Replica de Constanța.

În privința revenirii în politică, aceste este categoric: ” Categoric nu voi mai reveni în politică. După părerea mea, PNL-ul de azi nu are practic nici o legătură cu PNL-ul în care am fost eu parlamentar, este alt PNL, și nu mă mai interesează politica. Am devenit un observator detașat și dezinteresat.

Sper ca viitorul primar al Constanței să fie un PNL-ist adevărat

Niciodată Județul Constanța și orașul Constanța nu au strălucit în ale culturii. Cred că principalul loc cultural este Muzeul de Istorie Națională și Arheologie, Muzeul de Artă. Instituțiile de spectacol suferă foarte mult, ca dovadă că sălile sunt goale. Față de ce se întâmplă în Transilvania, este nesemnificativ. Sper ca viitorul primar să fie un PNL-ist adevărat, până în prezent, Constanța nu a beneficiat de un PNl-ist adevărat. Chițac e PNL-ist din conjuctură. Este un personaj care nu mă interesează. Sper să fie un PNL-ist adevărat. A zis Cupșa că vrea să fie primar, de ce n-ar fi Cupșa, sau altcineva, dar un PNL-ist adevărat.” a mai adăugat fostul politician.

Virgil STOIAN

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Coarda nr 1 a politicii constantene...doreste un primar la fel de nepriceput ca prezentul, coarda la coarda trage...
0
1
Sper ca urmatorul sa fie primar adevarat. Acum este timpul sa ma trezesc....
0
0
Bai idiotule bosorog vomiti doar ineptii ce dracu te mai dai istoric? Ai stricat aerul in parlament..in pnl erai doar un bisnitar
1
1
Mai machidonule prost,turci,tatari si romani au fost mereu in Dobrogea,dupa 1850 au venit si colonisti germani,dupa primul razboi mondial au primit pamant si sau stabilit in Dobrogea regatzeni"romani din regat",pecand voi machidoni ati venit in 1940 cand vau luat bulgari la goana"be buni si harnici ce erati"din Caliacra si Durostor.Asha ca ciocu mic m***e cand vorbitzi voi despre Dobrogea.
0
0
Un Jigodel. Viseaza, dar nu mi-e clar ce a facut vreodata. Care cultura, arta? O mare plua!
0
0
Hai sictir pacatosule! Constanta a ajuns in halul acesta si din cauza ta!!!
0
0
Vezi ce inseamna sa jignesti primul? O iei in ghiot. Nici picior de r*****s nu era in Dobrogea. Mokaneii au venit ultimii in Dobrogea. Asa ca muye si sa_ti vad mersu inapoi in Moldova.
2
0
Vezi ce inseamna sa cazezi toate gloatele de prin lume la tine in tara? Incep sa te injure in loc sa te respecte
0
0
Ce mai apare si handicapatul asta?! Un dobitoc favorizat de niste dobitoci!
0
0
Pe el in cauta coasa pe acasa si vorbeste de politika
1
0
Da' ce, tu esti liberal?! SICTIR JAVRA!!!
0
0
Sunt mokan ghiftu si vreau ceva moka. P. S. Votez psd. Dreaq de hotzi si atarnatori.
1
0
esti oligofren daca crezi chestiile alea....
1
0
D-le Hasoti ce vrei sa spui ca amiralul Chitac e un primar sosie ?
0
0
Eu VREAU sa i ti dea Dumnezeu miini scurte si mincarimi la rect.Fecala PUTUROASA CE ESTI.
1
0
Rabdare domnule Hasotti, rabdare, mai sunt citeva comentarii rautacioase si a-ti scapat.Daca-mi permiteti insa un sfat, pe viitor evitati sa mai apareti in presa! Dumneavoastra sunteti un intelectual rasat, cult la cultura, haladit pe Timisana pina in maduva oselor, ce rost are sa va enervati cu nervii din cauza tuturor postacilor invidiosi. Giugiuliti pisica si numai bine!
0
0
Timpul a demonstrat ca numai cu primari pesedisti in Constanta a fost curatenie, dezvoltare, am avut echipe de sport campioane. E unul care vrea primar usereu globalist marxist.Ba, tu vrei sa faci dus cu maica-ta, sa stai la lampa, sa te intepi de 6 ori pe an, si sa mananci fluturi!Astia tb. sa dispara din politica!
0
2
cand va mai intalniti la o betie si isi boraste iar matele kakatul de kitak sa ii spui sa iti dea si 2 palme ca sa iti revii ca esti prostalau tare bai puiule
0
0
mai p***t ca hasoti asta e doar administratia replika
0
0
Asa cum a fost EL. Lider PNL-ist care facea campanie pentru PSD.
1
0
Pnl-p5d, tot un draq. Dar pe cine plm sa votam? Asa ca daca nu iesim, tot ei ies. Nea puiu, ati rezolvat cu pensiile speciale?
0
0
am vazut cum a fost vandalizata Constanta in urma primarilor psd.Acum vedem dezastrul dupa cuplul magic feliciu-amiralul de carton.Singura solutie in 2024 este primar USR.Sigur o sa fie mai bine...
1
0
Este penelist adevarat.
0
0
Domnule Hasotti, esti mare, domnule, ai valoare. Foarte corect, domnul Hasotti remarca faptul ca orasul Constanta arata deplorabil, datorita edililor care l-au condus, fara deosebire de culoare politica. Foarte subtil, domnul prof. univ. dr., fost parlamentar si ministru al culturii, de a carui competenta nimeni nu se indoieste, recunoaste de fapt ca cel mai bine Constanta a aratat in timpul comunistilor. Corect nea Puiu, dar mare pezevenchi esti matale!
1
0
mosul crede ca lumea a uitat cand se lua de maini pe scena cu betivanul nicusor si cu mascariciul... hai sictir si bucura-te cat mai ai timp de pensia speciala...
2
0
Nea Puiu il va sustine la Primarie pe Donchi Puflene ! E taliban de al lui, om gospodar, cinstit, are o familie frumoasa ! Votati Baronu !
0
0
pe tambal si mumia la vitrina. Puiu a facut mangle si numai mangle in 20 de ani si nimic pt oras inclusiv a sustinut icoana de mazare...Si acum e renumit ca vrea pensie speciala...Deh....
0
0
Mai bine nea puiu era intrebat ce plm a facut el concret pt cta cat timp a fost trimis de constanteni in parlament pe salariu baban si cu pensie speciala
1
0
tea deranjat ADEVARUL SPUS DE UN OM CU EXPERIENTA IN POLITICI! spune tu cum ai trait si ti spunem noi daca vei... inbatranii!
1
1
Ai fost tu PNL-ist adevarat, ai facut blat pe fata cu Mazare 20 de ani. Cine l-a dezgropat si pe asta?
1
0
Daca tacea filozof ramanea domnul in cauza. Asa a dovedit inca odata ca a imbatrinit asa cum a trait, adica urit! In rest, ii doresc multa sanatate, ca are nevoie de ea si il asigur ca se bucura de intreaga compatimire a celor care-l cunosc. Un suflet chinuit, la urma urmei.
0
0
PORCULE NESIMTIT ,DISPARI !!!!!!!
2
0
Puiu Hasotti este unul dintre putinii adevarati liberali ai orasului. Nici nu are cum sa se regaseasca in politica mocirloasa de astazi, personal ma bucur ca nu a mai candidat si nu s-a asociat cu " liberalii " locali.
1
2
Confiscarea averilor
3
0
Un bijduvean de la Tistimelu care e pus mumia pe hotii. NICIODATA SA NU SPUI NICIODATA CAND ITI VINE SOROCUL PENTRU ARESTARE
0
0
Ce idiot si-ar imagina, ca prof.dr.Chitac ar putea fi fi vreodata liberal, el care vine dintr-o familie de comunisti cu state vechi si activisti de frunte, chiar?E carnaval peste Romania si fiecare "imbraca" costumul visat. Cand isi dau masca jos, le vezi fetele hidoase si imbuibate, caci nimeni nu ajunge pe valoare si competenta nici in parlament, nici in functii publice inalte, nici in contracte cu statul. Cat despre pnl Cta, am vazut, am stat , am analizat si am demisionat, ca sa nu ma compromit: functii pe plicuri si promovari pe prostie.
2
0
Ca independent mai castiga un mandat daca impresioneaza. Dupa cum a reusit sa tranteasca sezonul... greu de crezut.
1
0
Zeci de ani in Senat ai facut numai mangle ! Nu ai facut nimic pentru Constanta , machedonule !
0
0
Nu mai pupa PNL primaria Constanta dupa dezasteul Chitac-Feliciu.
0
0
Dl primar este PNL -ist dar are si suflet .Chiar face ceva pt oras .Nimeni in 30 de ani nu au reabilitat conductele de termoficare si multe altele.
1
1
il vrea ca primar pe Hira Stere. cica Hira o sa aduca bunastarea in constanta impreuna cu DYSAN.
0
0
Adevarat si cinstit ca tine ! S-a vazut foarte bine cine ai fost si tu !
0
0
Cum au fost di ei adevarati di su facut trebyrile
0
0
Bravo Puiu excelent discurs
0
0
Un pnl ist adevarat de genul celor care au omorat taranii la 1907?
0
1
s**i p a !tu si partidul tau
2
0

REPLICA



LOTO

6/49
17646484143
5/49
20164023815
joker
172536133513