Punctul de amendă pentru circulaţie în cazul pensionarilor, stabilit la 10% din punctul de pensie - proiect
Punctul de amendă pentru circulaţie în cazul pensionarilor, stabilit la 10% din punctul de pensie - proiect
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestPunctul de amendă de circulaţie pentru pensionari reprezintă valoric 10% din punctul de pensie, se arată într-o propunere legislativă iniţiată de senatorii Dorin Bădulescu (PMP) şi Adrian Diaconu (PSD), care a fost depusă la Senat, scrie economica.net.
'Un punct-amendă reprezintă valoric 10% din salariul minim brut pe economie, stabilit prin hotărâre a Guvernului, pentru persoanele active şi 10% din punctul de pensie, stabilit prin ordonanţă sau hotărâre a Guvernului, pentru pensionari', se arată în propunerea legislativă care modifică alin. 2 al art. 98 din OUG 195/2002.
Forma în vigoare a acestui text de lege este 'un punct-amendă reprezintă valoric 10% din salariul minim brut pe economie, stabilit prin hotărâre a Guvernului'.
Potrivit expunerii de motive, modificarea se justifică prin faptul că, în perioada 2015 - 2017, salariul minim brut pe economie a avut o creştere mult mai accelerată decât pensia medie în România.
'Un număr de 4.691.652 pensionari de asigurări sociale era înregistrat la finele anului 2017 în România, iar pensia medie a fost de 1.071 lei, cu 140 lei peste cea din perioada similară a anului 2016, conform datelor centralizate de Casa Naţională de Pensii Publice (CNPP). (...) Orice amendă aplicată în baza OUG 195/2002 pleacă de la minim 2 - 3 puncte-amendă, deci de la valori care în 2015 reprezentau fie 21,86%, fie 30,77% din pensia medie, iar în prezent aceleaşi raporturi se ridică fie la 27,07%, fie la 40,62%, iar acest cuantum este calculat pentru cele mai blânde sancţiuni posibile', se arată în expunerea de motive.
Propunerea legislativă pentru modificarea alin. (2) al art. 98 din OUG 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice va intra în dezbaterea Senatului, primă Cameră sesizată în acest caz.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News