REPLICA ONLINE CONSTANTA

28.3° Constanța Sâm., 3 Aug. 2024
Anul XX Nr. 6810
28.3° Constanța Sâmbătă, 3 August 2024 Anul XX Nr. 6810
 

Purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe rus amenință România după ce a expulzat zece diplomați ruși

Purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe rus amenință România după ce a expulzat zece diplomați ruși

Replica API 7 aprilie 2022 | 11:50 1439

Purtătorul de cuvânt al MAE rus Maria Zaharova a afirmat, referindu-se la declararea ca „personae non gratae” a unor diplomaţi ruşi în România, că în acest caz este vorba despre "un pretext inventat", iar decizia nu va rămâne fără un răspuns adecvat, anunță news.ro.

Maria Zaharova

"Pe 5 aprilie, autorităţile române, sub un pretext inventat, au declarat ca „personae non gratae” zece diplomaţi ai Ambasadei Rusiei la Bucureşti. Totodată, ambasadorului Rusiei i s-a comunicat poziţia României cu privire la crimele de la Bucea şi alte localităţi din Ucraina, a căror responsabilitate este atribuită fără temei Rusiei. Respingem ferm aceste presupuneri propagandistice. Catalogăm demersul României drept parte a unei campanii declanşate de SUA şi aliaţii lor europeni pentru a discredita operaţiunea militară specială desfăşurată de Rusia pentru protejarea populaţiei civile din Donbass, demilitarizarea şi denazificarea Ucrainei", a afirmat purtătorul de cuvânt al MAE rus Maria Zaharova în legătură cu declararea ca „personae non gratae” a unor diplomaţi ruşi în România, conform unei postări de pe pagina de Facebook a Ambasadei Rusiei la Bucureşti, citează stiripesurse.ro.

Potrivit postării, "prin eforturile Bucureştiului, relaţiile noastre bilaterale erau într-un impas profund în ultimii ani, în timp ce noi acţiuni ostile ale părţii române duc la subminarea mecanismelor de bază ale dialogului interstatal civilizat şi ale conlucrării".

"O astfel de evoluţie nu este alegerea noastră şi provoacă regrete profunde", a declarat Zaharova, conform sursei citate, ea avertizând că "decizia de a expulza angajaţi diplomatici ruşi din România nu va rămâne fără un răspuns adecvat".

Ministerul Afacerilor Externe a informat marţi că autorităţile române au decis declararea ca personae non gratae pe teritoriul României a 10 persoane care activează în cadrul Ambasadei Federaţiei Ruse la Bucureşti, având în vedere că activităţile şi acţiunile acestora contravin prevederilor Convenţiei de la Viena privind relaţiile diplomatice, din 1961.

"Aceste elemente au fost comunicate părţii ruse marţi, 5 aprilie 2022, cu prilejul convocării la sediul MAE, din dispoziţia ministrului Bogdan Aurescu, a ambasadorului Federaţiei Ruse la Bucureşti, Valery Kuzmin, la nivel de secretar de stat pentru afaceri strategice", arată comunicatul de presă al MAE.

Conform sursei citate, cu prilejul convocării, MAE a reiterat condamnarea fermă a crimelor comise la Bucea şi în alte localităţi din Ucraina, pentru care răspunderea aparţine Rusiei.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
E momentul istoric
0
0
sa le fie rusine cind vor pleca prin lume si vor avea pasaport rusesc .idi nahui zaharova
1
0
Rusii trebuie dati afara din toate tarile civilizate. Toti diplomatii expulzati e urgenta.
0
0
Rusia, un imens ospiciu de nebuni
1
0
Rusia vorbeste de un dialog civilizat si se comporta ca niste salbatici primitivi
1
0
aceasta orca kgb-ista face parte dintr-un popor barbar plin de bestii. au trecut mai bine de o suta de ani si rusii sunt tot precum porcii. sa delimitam continentul pana la rusia si sa traiasca ei in secolul XIX
2
1
mwuie rossia
2
0

REPLICA



LOTO

6/49
4022312423
5/49
141310402232
joker
1229312768