Purtătorul de cuvânt al PNL: 'Subiectul creșterii vârstei de pensionare nu există'
Purtătorul de cuvânt al PNL: 'Subiectul creșterii vârstei de pensionare nu există'
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestPurtătorul de cuvânt al PNL Ionuţ Stroe a afirmat că nu există subiectul creşterii vârstei de pensionare, precum nici asumarea răspunderii Executivului pe o astfel de temă.
Ionuţ Stroe
„Subiectul „creşterii vârstei de pensionare” nu există. La fel cum nu există „angajarea răspunderii” Guvernului pe această temă. O spun ferm pentru cei care încearcă să distorsioneze realitatea. Uneori ţi se solicită să comentezi lucruri care nu există, doar pentru că unii îşi doresc se să audă vorbind din lipsă de idei. Preocuparea noastră în coaliţie trebuie să fie reforma pensiilor, cum le facem să poată fi echitabile, în niciun caz vânătoarea de vrăjitoare şi inventarea de spaime colective”, a scris Ionuţ Stroe, miercuri pe Facebook, potrivit stiripesurse.ro.
El a adăugat că nu poate fi luată drept obligativitate dorinţa celor care vor să lucreze până la 70 de ani.
„Pur şi simplu, nu poţi să confunzi o posibilitate oferită 100% opţional celor care doresc să mai muncească până la vârsta de 70 de ani cu... o „obligativitate”. Subiectul pensiilor este unul mult prea sensibil, care afectează milioane de români şi tocmai de aceea trebuie discutat cu seriozitate şi mai ales cu responsabilitate. Într-o vreme când tensiunile în societate sunt oricum ridicate”, a conchis Stroe.
Florin Cîţu a afirmat că va susţine o creştere a pensiilor, atâta timp cât există venituri, măsura va fi spriijinită de Ministerul Finanţelor, iar ţara noastră rămâne în parametrii negociaţi cu reprezentanţii Comisiei Europene privind menţinerea deficitului bugetar. Referitor la proiectul privind posibilitatea pensionării la 70 de ani, liderul PNL a spus că vizează un sistem voluntar, nu unul obligatoriu.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News