REPLICA ONLINE CONSTANTA

30.8° Constanța Dum., 21 Iul. 2024
Anul XX Nr. 6797
30.8° Constanța Duminică, 21 Iulie 2024 Anul XX Nr. 6797
 

Putin a revocat Tratatul care interzice testele nucleare

Putin a revocat Tratatul care interzice testele nucleare

Ana Maria LIPAN 3 noiembrie 2023 | 00:00 648

Preşedintele rus Vladimir Putin a promulgat joi legea prin care este revocată ratificarea Tratatului ce Interzice Testele Nucleare (TICEN/CTBT), în contextul războiului din Ucraina şi a unei crize cu Occidentul, relatează AFP, sursa citată de digi24.ro.

Putin a revocat Tratatul care interzice testele nucleare  Vladimir Putin

 Legea, publicată pe portalul oficial de informaţii juridice, a fost adoptată de Consiliul Federaţiei, Camera superioară a Parlamentului rus, la sfârşitul lui octombrie. Tratatul a fost adoptat de către Adunarea Generală a ONU în septembrie 1996 şi a fost deschis ratificării. Rusia l-a ratificat în 2000. La începutul lui octombrie, Vladimir Putin a anunţat că ţara sa ar putea să revoce ratificarea TICEN şi să răspundă astfel Statelor Unite, care nu l-au ratificat niciodată.  „Nu sunt pregătit să spun dacă trebuie sau nu să reluăm testele” nucleare, adăuga el, lăudând însă dezvoltarea unor noi rachete extrem de puternice care pot transporta ogive nucleare.  

De la începutul războiului din Ucraina, în februarie 2022, preşedintele rus a ameninţat că va recurge la arma nucleară şi a desfăşurat în vara lui 2023 armament nuclear tactic în Belarus, cel mai apropiat aliat al său. Legea revocării ratificării Tratatului Interzicerii Testelor Nucleare a fost adoptată mai întâi de către Duma de Stat, Camera inferioară a Parlamentului rus, după care a fost adoptată în unanimitate de Consiliul Federaţiei. Preşedintele Dumei de Stat, Viaceslav Volodin, cataloga acest vot drept „răspunsul la o atitudine odioasă a Statelor Unite faţă de obligaţiile pe care le au privind menţinerea securităţii globale”.

La sfârşitul lui octombrie, Rusia a procedat la testarea unor rachete balistice vizând pregătirea forţelor ruse pentru un „atac nuclear masiv” de ripostă.  Doctrina militară rusă prevede recurgerea „strict defensivă” la arma atomică, în cazul unui atac asupra Rusiei cu armament de distrugere în masă sau în cazul unei agresiuni cu armament convenţional „care ameninţă existenţa însăşi a statului”. În februarie, Rusia şi-a suspendat participarea la Tratatul dezarmării nucleare New START, pe care l-a semnat cu Statele Unite în 2010 - ultimul acord bilateral nuclear care lega Rusia şi Statele Unite.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Nu era mai interesant să scrieți voi de ce nu au ratificat pînă acum americanii acest tratat ?!?! Slugilor ...
0
4

REPLICA

LOTO

6/49
15382943810
5/49
38202113924
joker
218171712