Radu Mazăre, ADUS la DNA Constanţa. Va fi mutat la Poarta Albă
Radu Mazăre, ADUS la DNA Constanţa. Va fi mutat la Poarta Albă
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestZi grea pentru fostul primar al Constanţei, Radu Mazăre! Miercuri, 3 iulie a.c., el a fost adus la DNA Constanţa, de la Penitenciarul Rahova, pentru a fi audiat în patru dosare penale instrumentate de procurorii anticorupţie constănţeni. Supărat, abătut, cu ceva kilograme în plus, fostul edil nu a făcut niciun fel de declaraţii.
Mai bine de două ore a dat explicaţii fostul primar. Într-unul ar fi cercetat şi actualul edil Decebal Făgădău, dar şi alţii. Aceştia sunt cercetaţi pentru abuz în serviciu, după ce ar fi emis o autorizaţie de construire pentru un bloc cu 5 etaje în Mamaia. Astfel, Mazăre va sta temporar la Penitenciarul Poarta Albă, în cazul în care va fi nevoie să revină la DNA pentru declaraţii.
Reamintim că Radu Mazăre se află încarcerat pentru a executa pedeapsa de 9 ani de închisoare aplicată în dosarul Retrocedărilor.
De precizat faptul că pe 10 iulie edilul ar urma să-şi unească destinul cu Roxana Mihalache, cererea fiind aprobată de conducerea Penitenicarului Rahova. Rămâne de văzut ce se va întâmpla, în contextul în care Mazăre va trebui să rămână la Poarta Albă.
M.P.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News