REPLICA ONLINE CONSTANTA

22.6° Constanța Vin., 16 Aug. 2024
Anul XX Nr. 6823
22.6° Constanța Vineri, 16 August 2024 Anul XX Nr. 6823
 

Radu Mihaiu depune plângere penală împotriva Biroului Electoral Sector 2

Radu Mihaiu depune plângere penală împotriva Biroului Electoral Sector 2

Victor ROTARU 11 iunie 2024 | 15:01 544

Candidatul Dreptei Unite în Sectorul 2, Radu Mihaiu, depune plângere penală împotriva Biroului Electoral Sector 2. El susține că, într-o secție, voturile sale au fost trecute în dreptul unei contracandidate.

Radu Mihaiu depune plangere penala impotriva Biroului Electoral Sector 2Radu Mihaiu

Update 14:26 „Am crezut că situația de la Sectorul 2 se poate închide civilizat, dar deja abuzurile sunt de nepermis. Depunem plângere penală împotriva Biroului Electoral Sector 2 pentru abuz în serviciu și instigare la fals în acte publice.

Legea nu poate fi călcată în picioare din interese politice! Nu se poate trece cu forța peste comisia din secție care declară în scris că rezultatul este viciat flagrant.

Se vede cu ochiul liber modul în care se încearcă fraudarea alegerilor de la Sectorul 2, vom extinde plângerile la mai multe secții unde tot procesul de vot a fost pus sub semnul întrebării, cu buletine preștampilate în ziua votului, cu chei de control care nu se închideau, cu presiune pusă pe președinții nedormiți.

Iar cel mai grav, pe secțiile închise (multe forțat), există 504 voturi exprimate care nu se regăsesc nicăieri. Repet, ca să fie clar, 504 oameni au votat, dar opțiunea lor nu apare de niciun fel”, a transmis Radu Mihaiu într-o postare pe Facebook.

”Aceasta era secția pe care majoritatea PSD din BES Sector 2 NU a vrut să o mai analizeze. Și ne-au respins politic cererea de renumărare. Deși comisia de numărare a recunoscut eroarea. În scris.

Ce s-a întâmplat: luni, la ora 7 dimineața, după peste 24 de ore de stat în secție, membrii comisiei de numărare au transcris din greșeală 333 de voturi în dreptul doamnei Bughiu, în loc să fie în dreptul meu. Și 47 în dreptul meu, în loc să le treacă la doamna Bughiu. De altfel, e singura secție unde doamna Bughiu are un număr așa de mare de voturi. O eroare care poate fi ușor verificată, prin renumărarea voturilor din acea secție.

Eroarea comisiei nu e greu de înțeles. Comasarea alegerilor a transformat acest scrutin într-un coșmar pentru delegați. Unii au stat și 40 de ore! Au avut de numărat buletine din 5 tipuri de alegeri și s-au strecurat nepermis de multe erori. Ce NU e de înțeles e de ce nu vrea PSD să avem o numărătoare corectă. Cer Biroului Electoral Central să intervină la Sectorul 2. În anul 2024 ar fi o rușine să avem alegeri puse sub semnul întrebării, în asemenea hal. Și să nu se lase influențat de AEP sau alte forțe politice”, scrie Radu Mihaiu.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA



LOTO

6/49
2353438259
5/49
33731101522
joker
5377104016