REPLICA ONLINE CONSTANTA

30.1° Constanța Joi, 1 Aug. 2024
Anul XX Nr. 6808
30.1° Constanța Joi, 1 August 2024 Anul XX Nr. 6808
 

Rafila: Autorităţile locale trebuie să facă atractivă practicarea medicinii de familie

Rafila: Autorităţile locale trebuie să facă atractivă practicarea medicinii de familie

A.F. 11 septembrie 2023 | 00:00 178

Autorităţile locale trebuie să facă atractivă practicarea medicinii în general şi a celei de familie în mod special, punând la dispoziţie pachete stimulative, de la cazare şi până la eventuale stimulente financiare, a declarat sâmbătă, într-o conferinţă de presă la Poiana Braşov, cu prilejul primei ediţii a Şcolii de vară a medicilor rezidenţi în medicina de familie, ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila.

Rafila: Autoritatile locale trebuie sa faca atractiva practicarea medicinii de familie

"Nu inventăm noi roata. Sunt ţări europene, Franţa de exemplu, în care autorităţile locale oferă un pachet pentru un medic care vine să lucreze, să vegheze la sănătatea comunităţii. Medicul acela trebuie să aibă un confort, să aibă unde să stea, să aibă o maşină la dispoziţie, nu neapărat în proprietatea lui, poate să aibă şi un stimul financiar. În reforma asta, care se gândeşte în România, poate şi administrativă, poate o să ne gândim că, în locul unui funcţionar, care are mai puţină treabă, putem să găsim o formă de stimulare a unui medic, care aduce beneficii nu numai la nivel social, ci şi economic pentru comunitate", a afirmat Rafila.

Totodată, el a menţionat că este necesară şi "o bază atractivă de pregătire a medicilor în medicină de familie", multidisciplinară.

"Trebuie să construim o bază atractivă de pregătire a medicilor în medicină de familie, multidisciplinară, să fie foarte bine antrenaţi, ca să nu mai fie consideraţi ceea ce sunt consideraţi la ora actuală şi anume dispeceri, care trimit pacienţii la alte specialităţi, ci să fie cei care tratează oamenii din comunităţi. Ce am făcut noi, la MS, ca să ajungem la acest deziderat? În primul rând e vorba de celebrul PNRR, care reabilitează şi dotează până la 3.000 de cabinete ale medicilor de familie, dar nu este suficient, pentru că ei trebuie să fie şi antrenaţi ca să folosească acele echipamente, fie că vorbim de electrocardiograf, de spirometru ş.a.m.d.", a subliniat ministrul Sănătăţii.

În context, el a vorbit şi despre creşterea competenţelor profesionale ale acestei categorii de medici.

"Cred că mai avem de făcut o discuţie, care se referă la creşterea competenţelor profesionale sau a dreptului de a-ţi exercita competenţele profesionale ca şi medic de familie, în sensul că trebuie să poată să pună cât mai multe diagnostice şi să fie pregătiţi pentru asta, să poată să prescrie cât mai multe tratamente şi să fie pregătiţi pentru asta, pentru că altfel nu o să facem altceva decât să împingem toţi aceşti pacienţi, cum se întâmplă încă în România, spre spital. Şi lucrul acesta (...) nu va fi sustenabil economic şi pune presiune pe populaţie, care trebuie să se deplaseze, să aştepte, să facă eforturi, să scoată bani din buzunar inclusiv pentru transport, ca să obţină un serviciu medical", a spus Alexandru Rafila.

Conform acestuia, în prezent, medicii de familie reprezintă aproximativ 20% din totalul medicilor din România, scrie Agerpres.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA



LOTO

6/49
17646484143
5/49
20164023815
joker
172536133513