REPLICA ONLINE CONSTANTA

33.4° Constanța Mar., 16 Iul. 2024
Anul XX Nr. 6792
33.4° Constanța Marți, 16 Iulie 2024 Anul XX Nr. 6792
 

Rafila: Dotarea institutelor şi serviciilor de medicină legală, proiect demarat în mai; valoare - aproximativ 40 de milioane de euro

Rafila: Dotarea institutelor şi serviciilor de medicină legală, proiect demarat în mai; valoare - aproximativ 40 de milioane de euro

Victor ROTARU 13 iulie 2024 | 00:00 136

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat că din luna mai a fost demarat un proiect, în valoare de aproximativ 40 de milioane de euro, care are ca scop dotarea celor şase institute de medicină legală existente în ţară şi a celor 36 de servicii de medicină legală care se regăsesc în judeţele unde nu sunt institute.

Rafila: Dotarea institutelor si serviciilor de medicina legala, proiect demarat in mai; valoare - aproximativ 40 de milioane de euro

"Avem un proiect pe care îl derulăm prin Banca Mondială şi care a început în luna mai, se află în fază avansată, în sensul că grupul tehnic de lucru a elaborat specificaţiile tehnice, încât la nivel naţional să fie dotate cele şase institute de medicină legală existente în ţară, pe de o parte, şi pe de altă parte să dotăm şi cele 36 de servicii de medicină legală care se regăsesc în celelalte judeţe care nu au institut de medicină legală şi care se găsesc în structura spitalelor judeţene de urgenţă din aceste 36 de judeţe", a spus Rafila într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria.

El a adăugat că achiziţia prevăzută în acest proiect va fi realizată utilizând procedurile Băncii Mondiale. Se estimează că acest program va deveni operaţional până la sfârşitul acestui an, după achiziţie, instalarea echipamentelor şi pregătirea personalului.

"Acest termen de 72 de ore (în care se vor da rezultatele pentru analizele de sânge conducătorilor auto - n.r.) care în momentul de faţă este prevăzut în ordonanţă, practic, din punctul meu de vedere, ca om de laborator, va putea să fie în mod evident scurtat, pentru că fiecare judeţ va beneficia de un astfel de laborator care să facă atât determinări calitative, cât şi determinări cantitative ale substanţelor stupefiante. Până atunci, avem proiectul despre care ştiţi, iar cele 6-7 unităţi pe care le-am operaţionalizat şi care pot face din punct de vedere tehnic aceste determinări în momentul de faţă au arondate un număr de judeţe. Probele biologice vor fi transportate de către Ministerul Administraţiei şi Internelor, iar noi facem tot posibilul, inclusiv prin angajarea de personal suplimentar în aceste centre care sunt deja dotate, încât acest termen de 72 de ore să fie respectat", a explicat Rafila.

Ministrul Sănătăţii a menţionat că această investiţie va costa aproximativ 40 de milioane de euro.

El a mai spus că Ministerul Sănătăţii va actualiza lista substanţelor care influenţează capacitatea de conducere a vehiculelor şi va elabora o listă cu substanţe care ar putea să influenţeze rezultatul unui test rapid, potrivit agerpres.ro.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
46143034444
5/49
2310722517
joker
43736234510