Raiffeisen majorează comisioanele pentru transferurile de dolari spre Rusia
Raiffeisen majorează comisioanele pentru transferurile de dolari spre Rusia
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestSubsidiara din Rusia a grupului bancar austriac Raiffeisen Bank International (RBI) a anunţat vineri că va majora cu 50% comisioanele pentru transferurile de dolari spre Rusia, adăugând însă că va exista un plafon de 500 de dolari pentru aceste comisioane, transmite Reuters, sursa citată de economica.net.
În prezent, Raiffeisen Bank International este cea mai importantă bancă occidentală din Rusia, oferind servicii de plăţi într-un moment în care ruşii dispun de puţine alternative, iar Moscova este din ce în ce mai izolată după invadarea Ucrainei.
Banca a precizat că a fost forţată să limiteze numărul transferurilor de dolari din cauza „condiţiilor dificile de pe piaţă”. Majorarea comisioanelor va intra în vigoare începând cu data de 20 iunie şi anumite conturi vor fi scutite.
În ultimele luni, RBI şi-a limitat gradual activităţile de furnizor de servicii de plăţi în Rusia, obiectivul fiind ca în cele din urmă să oprească activitatea pe piaţa rusă. Sursele citate de Reuters au declarat luna trecută că banca austriacă şi-a intensificat planurile pentru o separare de subsidiara din Rusia, pe fondul presiunilor ce vizează ruperea legăturilor cu Moscova.
Raiffeisen Bank International (RBI) operează în Rusia încă de la prăbuşirea fostei URSS şi în prezent este a zecea mare bancă din Rusia în funcţie de active. Anul trecut, Raiffeisen a înregistrat un profit net de aproximativ 3,8 miliarde de euro, datorită în mare parte unui plus de profit de două miliarde de euro de pe urma afacerii sale din Rusia.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.