REPLICA ONLINE CONSTANTA

26.4° Constanța Dum., 21 Iul. 2024
Anul XX Nr. 6797
26.4° Constanța Duminică, 21 Iulie 2024 Anul XX Nr. 6797
 

Rapid și-a stabilit stagiul de pregătire și adversarele din partidele amicale

Rapid și-a stabilit stagiul de pregătire și adversarele din partidele amicale

Virgil STOIAN 9 iunie 2023 | 00:00 501

Rapid București va pleca într-un stagiu de pregătire de 13 zile în Slovacia, la Samorin, unde echipa antrenată de Adrian Mutu își va desfășura cantonamentul în vederea noului sezon al SuperLigii.

Rapid si-a stabilit stagiul de pregatire si adversarele din partidele amicale

Rapid va întâlni Dunajska Streda, Gyor și Slovan Bratislava în cantonamentul din Slovacia

Clubul a anunțat reunirea lotului pentru data de 14 iunie și timp de aproape două săptămâni, jucătorii se vor pregăti în București, pe 25 iunie urmând să aibă loc sărbătoarea centenarului.

O zi mai târziu, delegația rapidistă se va deplasa în Slovacia, unde se va desfășura cantonamentul de vară, până pe 8 iulie.

Rapid a stabilit trei partide amicale, însă în compania unor adversari modești. Pe 28 iunie, giuleștenii vor da piept cu FK Dac 1904 Dunajska Streda, vicecampioana Slovaciei.

Trei zile mai târziu, Adrian Mutu își va testa jucătorii în compania divizionarei secunde maghiare ETO Gyori FC, pentru ca stagiul de pregătire să se încheie cu meciul din 5 iulie, împotriva campioanei Slovaciei, Slovan Bratislava.

Deși a anunțat transferuri importante pentru a se lupta la titlu în sezonul viitor, Rapid i-a transferat până acum doar pe tânărul Omar El Sawy de la Csikszereda și pe Răzvan Oaidă, pus pe liber de FCSB.

Următorul sezon al SuperLigii va începe pe 15 iulie, iar tragerea la sorți a calendarului va avea loc pe 27 iunie.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
15382943810
5/49
38202113924
joker
218171712