REPLICA ONLINE CONSTANTA

31.2° Constanța Lun., 29 Iul. 2024
Anul XX Nr. 6805
31.2° Constanța Luni, 29 Iulie 2024 Anul XX Nr. 6805
 

Raportul Corpului de Control cu privire la accidentul din localitatea 2 Mai va fi prezentat vineri

Raportul Corpului de Control cu privire la accidentul din localitatea 2 Mai va fi prezentat vineri

Andreea CONDURACHE 23 august 2023 | 14:11 1016

Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe, a anunţat, miercuri, că ministrul de Interne, Cătălin Predoiu, va prezenta public vineri raportul Corpului de control cu privire la accidentul rutier din localitatea 2 Mai.

Raportul Corpului de Control cu privire la accidentul din localitatea 2 Mai va fi prezentat vineri

"Este evident că există carenţe şi deficienţe în funcţionarea acestui sistem (al Poliţiei). De altfel, tragedia de la mare ne-a confirmat acest lucru. Vă pot confirma faptul că există o comunicare permanentă între ministrul Predoiu şi conducerea partidului, de altfel, ne-a şi transmis public că primele măsuri, urmare a unui raport preliminar, probabil astăzi le va transmite public, urmând ca mâine să se finalizeze ancheta dispusă chiar în momentul în care s-a întâmplat acea tragedie, iar vineri, în cel mai transparent mod, vor fi expuse public şi măsurile şi deciziile care s-au luat cu maximă exigenţă, practic raportul Corpului de control. Sunt ferm convins că acest raport va evidenţia şi vinovăţiile, mă refer la cazul în sine, dar, evident, şi aceste carenţe de funcţionare a acestui sistem şi va propune eventuale soluţii pentru a îmbunătăţi modul de organizare sau de funcţionare din această zonă", a afirmat Stroe, la sediul central al PNL, după întâlnirea conducerii partidului cu miniştri şi secretari de stat liberali.

Purtătorul de cuvânt al PNL a menţionat că liderii partidului nu i-au cerut lui Predoiu demisii în rândul poliţiştilor, pentru că politizarea excesivă a unui astfel de caz ar face mai mult rău.

"Politizarea excesivă a acestui caz ar face poate mai mult rău, în schimb, cu siguranţă, vinovăţiile vor fi evidenţiate de un raport clar, care va încadra în lege tot ce s-a întâmplat acolo. Nu am putea să cerem noi, de la partid, politic nişte măsuri, ei sunt mult mai în măsură să ia aceste decizii", a completat Stroe.

Ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, a anunţat, luni, că a dispus un control complet după accidentul rutier petrecut în localitatea 2 Mai, unde doi tineri au decedat şi alţi trei au fost răniţi sâmbătă dimineaţă, după ce un şofer a intrat cu maşina într-un grup de pietoni pe DN 39. Ulterior producerii accidentului, conducătorul auto a părăsit locul faptei, fiind depistat de poliţişti, la scurt timp, în staţiunea Vama Veche, unde a fost testat cu aparatul drugtest, rezultatul fiind pozitiv pentru cocaină, amfetamină şi metamfetamină, conform știri.tvr.ro

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Gata! Problema a fost rezolvata! Apare raportul, se muta doi-trei sefi dintr-o parte in alta, copii au fost ingropati, asta inseamna ca problema nu mai exista. Simplu, nu? Meritam cu varf si indesat ceea ce se intampla! Nu avem cum sa intervenim in buna functionare a Clanului Politistilor…
4
0
Dați afară fără drept de a mai incasa pensie speciala.sa meargă sa muncească pina la 70 ani, asa cum muncim noi civilii și pe urma ne uitam ca după o contribuție la stat de 50 de ani nu îți ajunge o luna pensia.
4
0
RAPORTUL CORPULUI DE CONTROL .........PARDON RAPORTUL SPAGAGIILOR ORDINARI PRAFUL SI PULBEREA SA SE ALEAGA DE VOI ORDINARILOR
5
0

REPLICA



LOTO

6/49
17646484143
5/49
20164023815
joker
172536133513